TIMISOARA. Nu vor fi alesi vicepresedintii la Consiliul Judetean Timis in sedinta ordinara convocata miercuri. Liderul USR PLUS Cristian Mos si cel al PNL Alin Nica au avut o intalnire in cursul diminetii.
„In urma întâlnirii de astăzi cu Cristian Moș, președintele USR Timiș, am hotărât să mai acord o șansă alianței dintre partidele noastre și să amân alegerea vicepreședinților la Consiliul Județean pentru ca USR Timiș să rezolve problemele semnalate în județ. Nu voi propune și nu vom vota astăzi la Consiliul Județean vicepreședintele PNL, ca să oferim, încă o dată, timp și o mână de ajutor posibililor noștri parteneri care au dificultăți de gestionare a organizațiilor din teritoriu.
Așa cum am declarat în toată această perioadă, îmi doresc un parteneriat stabil, pe termen lung. Noi am dat dovadă de fair-play când am votat în Consiliul Local viceprimarul Alianței USR PLUS, pe domnul Lațcău.
Așteptăm un semn din partea partenerilor noștri de negocieri iar dacă vor reuși să își rezolve problemele din teritoriu, vom convoca ședința de Consiliu pentru alegerea vicepreședinților, USR-PLUS și PNL„, transmite presedintele PNL Timis Alin Nica.
La orele 14.00 a inceput sedinta de Consiliu Judetean, care are pe ordinea de zi mai multe proiecte de interes local.