TIMISOARA. Interventie rar intalnita a pompierilor si politistilor la Timisoara.
Un apel la 112 a dat alarma vineri seara in jurul orei 21.45. Un tanar din Timisoara care lucra pentru o firma de curierat a anuntat ca s-a ratacit in Padurea Verde, nu are lanterna si nici baterie suficienta la telefon si nici nu stie incotro sa se indrepte.
O autospeciala a pompierilor, o ambulanta SMURD si 2 echipaje de politie au plecat imediat in cautarea tanarului. La fata locului a fost stabilit un perimetru de cautare, iar dupa 15 minute de cautari echipele de interventie au dat de urma ratacitului.
Biciclistul este curier si era imbracat doar in pantaloni scurti si o bluza. El a fost verificat de medici, care a constatat ca nu a suferit rani. Tanarul le-a spus echipelor de interventie ca lucreaza pentru o firma care se ocupa cu livrarea de mancare si ca trebuia sa duca o comanda in Dumbravita. A decis sa scurteze drumul prin Padurea Verde, insa s-a ratacit si atunci a sunat la 112 sa ceara ajutor.
Pompierii le recomanda biciclistilor ca odata cu apropierea sezonului rece sa se echipeze corespunzator, sa aiba lanterna la ei si sa se asigure ca bateria telefonului este incarcata inainte de a pleca la drum, sau sa aiba o baterie de rezerva.