TIMISOARA. Administratorul unei baze sportive s-a ales cu o amenda drastica, dupa ce politistii au descoperit ca locatia era deschisa in plina carantina.
Sanctiunea data a fost de 3000 de lei si a fost aplicata dupa ce patru tineri au fost gasiti jucand tenis in interiorul unui complex sportiv din Dumbravita, localitate aflata si ea in carantina.
In ultimele 24 de ore, 338 de politisti au verificat 105 firme, au urcat in 114 mijloace de transport si au legitimat peste 3000 de oameni.
In timpul controalelor au fost aplicate 370 de amenzi, cu o valoare totala de 114.750 de lei.
241 dintre acestea au fost aplicate celor care nu au purtat masca de protectie, in timp ce alte 128 le-au incasat cei care au plecat de acasa fara declaratie pe propria raspundere sau adeverinta de la angajator.
Politistii vor continua verificarile pe aceasta linie si in zilele care urmeaza.