TIMISOARA. Incepand de miercuri, 22 aprilie, in spatiile in care se desfasoara relatii cu publicul si in mijloacele de transport in comun din Timisoara este obligatoriu ca toata lumea sa poarte masti si manusi de protectie.
Decizia a fost luata marti seara, de Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta, iar cei care nu vor respecta masura risca amenzi cuprinse intre 500 si 1.500 de lei. Acest lucru a fost anuntat miercuri de primarul Nicolae Robu intr-o interventie la Digi24, unde a spus ca cei care nu respecta regula vor fi sanctionati in baza Legii 61/1991. Insa nu a precizat cine va aplica aceste amenzi, dat fiind faptul ca Politia Locala a trecut in subordinea celei nationale, odata cu instituirea starii de urgenta.
„Constatam ca in fiecare zi se insanatosescc un numar important de pacienti la Spitalul Victor Babes din Timisoara, dar, pe de alta parte, apar noi imbolnaviti. Ne dorim sa ne intoarcem cat mai repede la viata obisnuita si am consideram ca in mijloacele de transport in comun, in spatiile inchise in care se desfasoara relatii cu publicul, trebuie sa se ia aceste masuri pentru protectie: masca si manusi. Pot fi folosite si esarfe, nu se impune un anumit tip de manusi, insa aceste masuri trebuie respectate, altminteri cei care nu le respecta risca amenzi care sunt cuprinse intre 500 si 1.500 de lei. Noi nu vrem sa amendam pe nimeni, am spus asta intotdeauna, dar trebuie sa respectam regulile. Nu sa facem bani din amenzi, dar trebuie respectate aceste norme, pentru ca eu cred ca ne dorim cu totii sa ne intoarcem la normalitate. Vom avea 3 zile de gratie, in care nu se vor aplica amenzi”, a spus primarul Nicolae Robu la Digi24. Aceasta dupa ce, din momentul in care a facut anuntul legat de instituirea obligativitatii, marti seara, si pana acum, nu a explicat oficial care va fi cuantumul amenzilor si nici cine le va aplica.
Va reamintim, marti seara, pe pagina de Facebook a primarului Nicolae Robu timisorenii erau anuntati ca de miercuri se instituie obligativitatea purtarii mastii de protectie si a manusilor in spatii inchise in oras. Multi oameni si-au manifestat nemultumirea in spatiul online, sustinand ca fie nu gasesc in magazine aceste echipamente, fie sunt prea scumpe.
Hotararea completa a Comitetului Local pentru Situatii de Urgenta poate fi consultata integral AICI.