Curtea Constitutionala a Romaniei a stabilit drept neconstitutionala Ordonanta de Urgenta 34/2020 care majoreaza cuantumul unor amenzi aplicate in perioada starii de urgente. Mai exact, este vorba despre sanctiunile care se refera la incalcarea restrictiilor de deplasare impuse in aceasta perioada.
„Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice”, se arată în OUG declarată neconstituțională. Amenzile se refereau la încălcarea restricțiilor impuse în timpul stării de urgență”, noteaza stiripesurse.ro
Sesizarea a fost facuta de Avocatul Poporului, Renate Weber, care a sustinut ca aceasta OUG incalca principiul securitatii juridice, deoarece nu are avizul Consiliului Economic si Social, in conditiile in care modifica si completeaza Legea privind Statutul politistului, pe cea referitoare la Statutul cadrelor militare, Legea privind statutul soldatilor si gradatilor profesionisti, precum si Legea politistilor de penitenciare.
Pe de alta parte, fostul presedinte al CCR anunta ca amenzile pot fi contestate.
”Cei care au fost deja amendati, daca au facut contestatie, justitia le va admite si va anula toate amenzile, pe motiv ca au fost date in baza unei legi neconstitutionale”, a declarat fostul presedinte al CCR, Augustin Zegrean, citat de Romaniatv.ro.
Potrivit ordonantei de urgenta, care a intrat in vigoare pe 3 aprilie, amenzile pentru persoanele fizice care nu respecta ordonantele militare au crescut la urmatoarele la minim 2.000 lei si maxim 20.000 lei, fata de minim 100 si maxim 5.000 de lei, cat erau pana atunci.