TIMISOARA. ‘Vindecarea dupa infectia cu Sars Cov 2 este un proces complex care necesita timp si rabdare, iar evaluarea si monitorizarea pacientului sunt indispensabile recuperarii complete‘. Asta le spun specialistii infectionisti si pneumologi celor care au trecut prin boala si au ramas cu sechele. Iar numarul acestora este relativ mare.
Daca formele usoare, fara afectare pulmonara, de cele mai multe ori, nu necesita o evaluare post COVID, in cazul formelor medii si severe aceasta este necesara, pentru ca boala afecteaza intreg organismul, este una sistemica. O mare parte dintre pacienti se recupereaza si fara ajutor de specialitate, insa procesul este unul de durata si consta in odihna si cresterea treptata a activitatii fizice.
“Unii pacienti pot prezenta o intarziere in remisiunea simptomelor COVID-19. in linii mari, cei care au trecut printr-o forma moderata sau severa de boala pot fi impartiti in doua categorii, cei care raman cu sechele grave, de exemplu cei care dezvolta complicatii trombembolice, si cei care au, de fapt, un tablou clinic nespecific, de exemplu oboseala si dificultati de respiratie. Pana acum am stabilit ca putem vorbi de un COVID-19 post-acut, cu o durata de peste trei saptamani de la debutul primelor simptome, si un COVID-19 cronic, care se intinde pe o perioada mai mare de 12 saptamani. Noi le recomandam realizarea unei evaluari doar celor care prezinta simptome reziduale pulmonare”, spune dr. Noemi Porojan-Suppini, medic specialist pneumolog, coordonator Laborator explorari functionale – Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara.
Pacientii cu forme de boala ce au necesitat spitalizare pot fi evaluati dupa externare, dupa cel putin 30 de zile, continuandu-se apoi cu reevaluari la 3 luni, la 6 luni si la un an. Programul poate fi insa modificat in functie de starea clinica. Indicatiile pentru evaluarea de specialitate includ evaluarea clinica respiratorie, evaluare cardiaca, dar si una a simptomelor neurologice persistente sau progresive.
“Cele mai grave complicatii aparute la nivelul sistemului respirator, dupa COVID-19, sunt fibroza pulmonara si bolile vasculare pulmonare. Pacientii cu dificultati de respiratie, au saturatii de oxigen scazute, si necesita reabilitare prin practicarea de exercitii specifice, dar si ingrijiri paliative si ale simptomelor. in cazul pacientilor cu afectare pulmonara post-COVID se constata o disfunctie ventilatorie restrictiva, care se coreleaza cu leziunile fibrotice detectate pe investigatiile imagistice”, spune dr. Noemi Porojan-Suppini, medic specialist pneumolog, coordonator Laborator explorari functionale – Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara.
Evaluarea post infectie cuprinde efectuarea unui examen clinic, masurarea parametrilor vitali, de exemplu saturatie in oxigen, tensiune arterial si frecventa cardiaca. De asemenea, este necesara efectuarea unor analize biologice uzuale: hemoleucograma, profil inflamator: proteina C reactiva, VSH, LDH, feritina, analize ce pot indica persistenta inflamatiei, profilul de coagulare a sangelui si analize biochimice: uree, creatinina, transaminaze si glicemie. in cele mai multe cazuri se recomanda realizarea unor teste imagistice CT sau radiografie toracica, dar si teste de explorare a functiei pulmonare, acestea presupunand realizarea unei spirometrii.
Tot acest set de analize poate fi realizat la Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara.
Investigatiile se realizeaza gratuit, pe baza unei trimiteri de la medicul de familie catre medicul specialist pneumolog si in urma unei programari.