Opinia Timisoarei

Ancheta la Politia de Frontiera, dupa ce copiii disparuti in timp ce se aflau in grija bonei au fost gasiti in Serbia, alaturi de tatal lor. Pentru ce va fi cercetat parintele

Serviciul Teritorial al Politiei de Frontiera Mehedinti anunta, joi seara, verificari ale modului in care cei trei copii din Hunedoara au iesit din tara, ei fiind gasiti cu tatal lor in Serbia.

CITESTE SI: Fascinantele povesti ale familiilor de nobili din Banat, intr-o expozitie eveniment la Muzeul National al Banatului din Timisoara

”Serviciul Teritorial al Politiei de Frontiera Mehedinti, prin lucratorii de politie judiciara, desfasoara cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de trecere frauduloasa a frontierei de stat in vederea stabilirii modului in care minorii au parasit teritoriul national. La finalizare urmeaza sa fie luate masuri in temeiul legal”, a transmis, joi seara, Politia de Frontiera.

Martian Antonio Adrian, Martian Rania Adriana si Martian Raisa Antonia au fost gasiti de autoritati in Serbia, la Nis, alaturi de tatal lor care avea ordin de protectie si nu avea voie sa se apropie la mai mult de 30 de metri de copii. Ei vor fi adusi in tara, pe la Punctul de trecere a frontierei de la Portile de Fier I, acesta fiind punctul de contact Romania-Serbia.

Politia Romana este in masura sa informeze opinia publica privind finalizarea operatiunilor de localizare si depistare a cetateanului roman (Martian Adrian) si a celor trei minori (Martian Rania Adriana, Martian Antonio Adrian si Martian Raisa Antonia), in Serbia, pe baza cooperarii politienesti internationale. Cele patru persoane se afla in custodia autoritatilor politienesti din Serbia, localitatea Nis”, a transmis, joi, Politia Romana.

Potrivit unor informatii din ancheta, omul de afaceri Adrian Martian ar fi plecat din tara la sfarsitul saptamanii, deci in urma cu cateva zile, spre Ungaria. De acolo, ar fi trecut mai departe spre Serbia.

Deocamdata, nu se stie daca era sau nu insotit de cei 3 frati. Acesta ar fi ales Serbia intrucat intre Romania si tara vecina nu exista un tratat de extradare.

Anchetatorii vor sa stabileasca daca nu cumva anuntul cu privire la disparitia copiilor sa fi fost de fapt o pacaleala, cei 4 fiind de fapt in acel moment impreuna. O alta ipoteza ar fi aceea ca cei trei frati au fost trecuti ilegal peste frontiera fie pe la Portile de Fier 1, in cazul in care transportul lor s-a facut cu un camion, fie pe la Portile de Fier 2, daca s-a folosit o ambarcatiune. Cert este ca acum cei 3 sunt copiii sunt in custodia autoritatilor sarbe, la fel ca si tatal lor, in localitatea Nis.

Ministrul de Interne din Serbia i-a transmis omologului roman ca cei trei minori sunt in afara oricarui pericol.

UPDATE: Video. Au fost adusi in tara cei 3 copii disparuti si mai apoi gasiti in Serbia, impreuna cu tatal lor. Ce urmeaza

Luni seara, la numarul de urgenta 112 a fost anuntata disparitia a trei frati care erau in grija unei bone. Imediat politistii s-au mobilizat si au pornit in cautarea celor trei copii.

Marti, in spatiul public a aparut un prim clip video cu cei trei frati in care acestia se adreseaza mamei lor. Ei spuneau ca sunt bine, dar ca nu vor sa mearga la mama lor, ci la tata.

„15 octombrie 2024. Roxana, degeaba ai pus pe oamenii astia sa ne ia sa ne duca la tine, noi nu vrem la tine. Oamenii astia ne-au mintit ca ne duc la tati, dar de fapt la tine au vrut sa ne duca. Suntem bine, oamenii astia ne-au tratat bine. Noi nu vrem la tine. Nu te iubim si nu ne simtim in siguranta cu tine. Noi vrem la tati, sa fim toti trei. Noi il iubim pe tati si oamenii astia o sa-l contacteze pe tati sa mergem la el”, spune cea mai mare dintre fete, in mesajul video.

Dupa un timp, in spatiul public a aparut un al doilea video in care copiii erau filmati alaturi de tatal lor.

Politistii au aflat ca acestia sunt in Serbia, au colaborat cu colegii din tara vecina si acestia i-au descoperit in orasul Nis.

Va reamintim, cei trei copii de 11, 9 si 7 ani, frati, care erau supravegheati de o bona, au fost dati disparuti din satul Santandrei, judetul Hunedoara.

Autoritatea pentru Protectia Drepturilor Copilului a precizat ca situatia celor trei frati dati disparuti in judetul Hunedoara se afla in atentia DGASPC, ultima vizita a reprezentantilor institutiei avand loc cu trei zile inainte de disparitie.

Cei trei frati fusesera incredintati de instanta mamei, in conditiile in care ambii parinti au deschis mai multe procese pentru a primi custodia copiilor, in timp ce impotriva tatalui este emis un ordin de protectie prin care este obligat sa pastreze o distanta de 100 de metri fata de copii si de mama lor. Cu toate acestea, el locuia in apropierea casei in care erau gazduiti temporar copiii, intr-o rulota.

In acest caz, Politia s-a sesizat din oficiu pentru lipsire de libertate. Copiii vor fi preluati de DGASPC pentru a li se asigura protectie si consiliere.

 

Exit mobile version