TIMISOARA. A purtat cu mandrie drapelul national in fruntea gardei, la defilarea de Ziua Nationala, iar apoi, plin de emotii, si-a cerut iubita in casatorie. Este vorba despre Andrei, unul dintre pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Banat, care a asteptat cel mai potrvit momentul pentru a pune cea mai importanta intrebare.
CITESTE SI: Copilul care a incalzit inimile romanilor la Timisoara, de Ziua Nationala. Video
„Plin de emotii si timid, dar hotarat, Andrei le-a spus tuturor colegilor care au defilat astazi: „Baieți, am nevoie de ajutorul vostru. Vreau sa imi cer prietena de sotie, ma ajutati sa facem un eveniment de neuitat pentru ea?”. Si cum pompierii lucreaza cel mai bine in echipa, i-au raspuns prompt „Se rezolva, domnule sublocotenent! Doar spuneti-i sa vina in parc ca sa faceti niste poze, iar noi organizam restul„, au povestit reprezentantii ISU Banat.
Timpul s-a oprit in loc cand, cu inelul de logodna, un buchet de trandafiri si in aplauzele colegilor, Andrei i-a adresat iubitei sale intrebarea cu care isi incepe drumul orice cuplu de indragostiti. Suprinsa si fericita, Ana Maria nu a ezitat sa spuna „Da” din toata inima, sub privirile pline de entuziasm ale trecatorilor, care s-au oprit sa il aplaude pe cei doi indragostiti.