Pana in septembrie, seful CJ Timis vrea sa se scape de unii salariati din Palatul Administrativ.
„Lucram la asta, in perioada pana la prima sedinta din septembrie…Am discutat realizarea unei noi organigrame, ma voi stradui sa reduc organigrama cu minim 10%, sa reasezam in ordine tot personalul si sa incercam o disciplinare din punct de vedere al activitatii si o aplecare mai mult catre cetateni cu problemele care vin inspre noi. Ori se poate rezolva o problema, ori nu se poate rezolva. Trebuie gasite solutii„, a declarat la prima sa conferinta de presa noul presedinte al Consiliului Judetean Timis, Titu Bojin.
Vrei sa iesi pe poarta CJT in timpul programului? Te plimbi dupa semnaturi
Pentru a-i disciplina pe subalterni, acesta a decis ca nimeni nu mai pleaca de la lucru in timpul programului decat daca are treaba in interes de serviciu.
„Masura e luata, nu mai pleaca nimeni din CJT fara semnatura pe biletul de voie a sefului de serviciu care are obligatia sa ajunga cu el si la unul dintre conducatorii institutiei, presedinte,vice, secretar, sef resurse umane. Am blocat poarta 2, din spatele cladirii noi, care avea un personal care trebuia sa participe si acolo. Mai aveam cativa oameni platiti ca sa fie 2 posturi de paza pentru personalul de aici. Nu e corect. Pentru 30 – 40 de oameni nu are sens sa mai tinem alti 3 – 4 portari„, a spus Titu Bojin.
Potrivit organigramei Consiliului Judetean Timis, in CJT sunt angajati 157 de oameni.