„Este un meci de 6 puncte, pe care vom face tot posibilul sa-l castigam. Intalnim o echipa ambitioasa care a acumulat 22 de puncte, o echipa pe care o respectam, dar asa cum am mai spus, am incredere in echipa noastra si sunt convins ca vom face tot ce e posibil omeneste sa castigam acest joc. Fata de perioada in care antrenam eu la Navodari au ramas doar patru jucatori dintre care doar doi sunt titulari, Popa si Vezan. Au adus foarte multi jucatori, s-a schimbat peste 80% din echipa. Sageata va incerca sa plece cu puncte de aici, probabil ca va juca inchis dar noi trebuie sa dominam si sa inscriem”, a spus Sunda, care a primit informatii si de la Ioan Mera, proaspat transferat de ACS Poli de la Sageata Navodari. „Am vorbit cu Mera despre Sageata, mi-a spus tot ce a facut echipa din Navodari in ultima perioada”, a recunoscut Sunda.
Suspendat dupa cartonasul primit in partida de etapa trecuta de la Medias, Mera nu va juca sambata in meciul cu Navodariul, in schimb in tabara timisorenilor va reveni golgheterul Szekely. „Este foarte important pentru noi Szekely pentru ca este golgheterul nostru si sper sa-si aduca aportul sambata, asa cum a facut-o in tot turul de campionat’, a spus Sunda.
Sageata si ACS Poli sunt vecine de clasament in Liga I, gruparea din Navodari se afla in prezent pe locul 12 cu un total de 22 de puncte, iar timisorenii ocupa locul 11 cu 25 de puncte.
Etapa trecuta Sageata Navodari s-a impus pe teren propriu in fata celor de la Fc Botosani cu 1-0, scor cu care a castigat si ACS Poli la Medias.