Opinia Timisoarei

Anunt de participare

În temeiul art. 15 şi 16  din Legea nr. 350/2005”, Consiliul Judeţean Timiş cu sediul în municipiul Timişoara, Bulevardul Revoluţiei din 1989, nr. 17, judeţul Timiş, telefon/fax 0256/406456, e-mail: tiberiu.stoia@cjtimis.ro, publică

ANUNŢ DE PARTICIPARE

la  procedura de selecţie a proiectelor din domeniul sportiv care urmează a beneficia de cofinanţare nerambursabilă conform legii.

Consiliul Judeţean Timiş invită structurile sportive de drept privat şi asociaţiile pe ramură de sport judeţene constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru proiecte sportive.

Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a proiectelor din domeniul sportiv pe anul 2022 este prevăzută de art. 6 din Legea nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.

Sursa de finanțare a contractului și valoarea: bugetul local, 1.500.000 lei.

Durata proiectelor: anul 2022.

Criteriile de atribuire a contractului de cofinanţare nerambursabilă pentru proiectele sportive sunt următoarele:

a. proiectele sunt de interes public local, naţional şi internaţional, dacă promovează şi contribuie la dezvoltarea domeniului sportiv în judeţul Timiş sau a unei unităţi administrativ teritoriale din judeţ;

b. calitatea şi anvergura (internaţională, naţională, regională sau locală), importanţa proiectului;

c. numărul, diversitatea şi aria geografică a participanţilor ale căror nevoi urmează a fi satisfăcute prin aceste proiecte;

d. capacitatea organizatorică şi funcţională a solicitantului de a realiza proiectele, dovedită prin:

– proiectele derulate anterior;

– calitatea proiectelor organizate;

– calificări relevante ale coordonatorului de proiect;

– evaluarea privind impactul proiectelor derulate anterior;

– capacitatea de promovare şi mediatizare a proiectelor derulate anterior.

e. coerenţa bugetului.

În conformitate cu art. 20, alin. 1 din Legea nr. 350/2005, data limită de depunere a proiectelor este 31.05.2022, ora 16.

Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect: la registratura Consiliului Judeţean Timiş cu sediul în municipiul Timişoara, Bulevardul Revoluţiei din 1989, nr. 17, judeţul Timiş.

Selecţia și evaluarea proiectelor va avea loc în data de 09.06.2022, ora 10.

Anunțul de participare a fost publicat în M.O. nr. 79/26.04.2022, Partea a VI-a.

Perioada de depunere a proiectelor sportive este 02 mai – 31 mai 2022, între orele 09 – 16.

Exit mobile version