TIMISOARA. Indemn neasteptat al unuia dintre primarii PNL din Timis. Sorin Munteanu, edil de 3 mandate la Buzias, a facut un anunt surpriza, cu putin timp inainte de alegerile parlamentare. Acesta isi arata sprijinul pentru echipa candidatilor PSD in Parlamentul Romaniei, si nu pentru cea a colegilor liberali.
Convins ca Sorin Grindeanu si ceilalti social-democrati inscrisi in cursa pentru Camera Deputatilor si Senat sunt mai capabili sa aduca investitii si sa sprijine Timisul in urmatorii patru ani, Sorin Munteanu transmite un indemn la vot.
„Votul corect! În perioada alegerilor, cetăţeanul responsabil este frământat de vechea dilemă: “Eu cu cine votez?!”. Şi cu toţii ne dorim ca votul nostru să meargă acolo unde este cel mai bine şi cel mai eficient pentru noi şi comunitatea în care trăim
În calitatea mea de Primar, trebuie să reuşesc să înfăptuiesc prin #fapte, nu prin vorbe, ceea ce mi-am propus la nivel investiţional pentru comunitatea noastră. Drept urmare, indiscutabil VOTUL corect în judeţul nostru este pentru Sorin Grindeanu şi echipa sa de parlamentari, așa cum în vară l-am susţinut şi pe Alfred Simonis pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş şi îl sprijinim în continuare!
Argumentele sunt simple şi cât se poate de clare:
1. Au demonstrat că au dorinţa şi putinţa să realizeze proiecte importante pentru judetul nostru!
2. Sunt Bănățeni şi au rădăcinile aici, iar ca orice bănățeni făloşi vor să demonstreze că se poate şi la noi acasă, iar acesta este lucrul cel mai important!
Haideți să-i sprijinim şi să le acordăm Votul corect!„, a transmis Sorin Munteanu, primarul PNL de Buzias pe pagina sa de Facebook.