TIMISOARA. Aquatim continua lucrarile de modernizare si intretinere ale propriei retele de distributie, iar echipele companiei au programate interventii in mai multe localitati in saptamana care urmeaza.
Astfel, luni intre orele 9-16, pe DJ 592 la intersectie cu soseaua de centura se vor executa lucrari de deviere si cuplare a conductelor DN 160 mm si DN 315 mm la conductele existente. Lucrarile fac parte din proiectul de obiectiv national “Varianta de ocolire Timisoara Sud”, iar pe durata lor se va intrerupe furnizarea apei in Mosnita Noua si Mosnita Veche, precum si la consumatorii de pe DJ 592. In intervalul orar mentionat vor ramane fara apa centre comerciale, spalatorii auto, hoteluri si pensiuni aflate in apropierea locului in care se face interventia.
In 4 si 5 aprilie se va efectua spalarea si igienizarea retelei de distributie in Boldur, Lugojel, Pini si Colonia 2 din comuna Victor Vlad Delamarina. Lucrarile vor avea loc in intervalul orar 9-14, iar pe durata lor presiunea apei va fi scazuta.
La reluarea alimentarii cu apa in regim normal este posibil ca la robinete sa curga apa tulbure. Deoarece aceasta perturbare va fi de scurta durata, Aquatim recomanda clientilor sa nu foloseasca apa in scopuri menajere, pana la limpezirea completa.
De asemenea, consumatorii sunt sfatuiti sa ia masuri de stocare a unor cantitati de apa care sa le acopere necesarul pe perioada anuntata.