Potrivit unor statistici ale Aeroportului International Timisoara „Traian Vuia”, in anii 2008 si 2009, au fost inregistrate cate 18 evenimente, in timp ce in 2010 s-au intamplat alte 13. In 2011, a crescut numarul incidentelor cauzate de avioane Carpatair, la 19, iar in 2012 s-au petrecut 11 incidente. Este vorba, in principal, de probleme tehnice aparute la aeronavele companiei care opereaza pe aeroportul Timisoara. Urmarea acestor evenimente, s-au inregistrat intarzieri ale zborurilor, anulari de curse sau intoarceri din drum ale avioanelor.
Printre cele mai mediatizate situatii a fost cea din 2009 cand o aeronava a aterizat in situatie de urgenta pe pista aeroportului Timisoara pe un covor de spuma din cauza unei defectiuni la trenul de aterizare.
Daca intre 2007 si 2012, avioanele Carpatair deserveau 37 de aeroporturi, acum acestea mai au doar 13 destinatii in operare.
Numarul de pasageri al Carpatair a scazut odata cu deciziile luate de managementul companiei, dar si din cauza incidentelor in care au fost implicate unele dintre aeronavele sale si care au dus, cel mai probabil, la scaderea increderii calatorilor.
CITESTE SI: Aterizare de urgenta! O cursa aeriana Timisoara-Bergamo, intoarsa din drum din cauza unor probleme tehnice
CITESTE SI: 16 persoane ranite intr-un incident aviatic la Roma! Printre victime in stare grava se afla si o romanca
Potrivit conducerii Aeroportului Timisoara, tarifele de operare pentru compania Carpatair au ramas aproape neschimbate dupa 12 ani de activitate in care la Timisoara au operat sau opereaza inca si alte companii precum Tarom, Lufthansa, Wizzair, Austrian Airlines.
Potrivit acelorasi statistici ale Aeroportului International Timisoara, prezentate in cadrul unei conferinte de presa, majoritatea pasagerilor Carpatair au constituit-o cetatenii italieni cu origini de pe tot cuprinsul Italiei si cu activitati comerciale in Romania, distribuite pe tot teritoriul tarii.
Dupa aparitia crizei economice din 2008-2012, acestia si-au restrans sau anulat activitatile in Romania, fapt certificat si de datele Camerei de Comert a Romaniei.
Aceasta este piata pe care s-au bazat operatiunile companiei Carpatair si care, pur si simplu, a disparut. Locul ei a fost luat de pasageri cu cetatenie romana, care se deplasau in trecut cu autobuzul in Italia sau Spania, la munca, si care, odata cu aparitia zborurilor cu tarife relativ mici din Timisoara, Cluj, Bacau, Bucuresti, au optat pentru acest tip de transport. Dar s-au orientat spre alte companii, cele low-cost, cu bilete mai ieftine decat cele ale Carpatair.
Carpatair are datorii de aproape 3 milioane de euro catre Aeroportul Timisoara
In 21.05.2013, SC Carpatair datoreaza SN AIT – TV SA servicii facturate trecute de scadenta in valoare de 3.393.424,92 de lei si 1.945.490,95 de euro.
Incepand din 09.04.2013, se incaseaza serviciile in avans, suma incasata in acest mod pentru perioada 9 aprilie – 20 mai 2013 fiind de 56.279,16 lei si 58.400 de euro, se mai arata in situatia prezentata de Aeroportul International Timisoara Traian Vuia.