Un tanar din Republica Moldova nu va uita prea curand excursia pe care a facut-o pe un drum de munte din Romania.
CITESTE SI: Focuri de arma in miez de noapte, hoti prinsi in flagrant
Barbatul venea din Scotia la volanul unei masini de teren, iar la o oprire in judetul Hunedoara si-a setat GPS-ul sa il duca pe cel mai scurt drum pana la Chisinau. Cum a setat aparatul, numai el stie, din moment ce a ajuns pe un drum de pamant in Tinutul Padurenilor.
La un moment dat masina condusa de barbat a derapat pe drumul acoperit de zapada inghetata si s-a oprit intr-un sant, iar omul nu a mai putut inainta. Soferul a pus mana pe telefon si a sunat la 112. Pompierii au inceput imediat misiunea de cautare, iar dupa aproximativ 3 ore l-au gasit pe barbat in apropierea satului Poienita Tomii.
Cu toate ca afara erau -12 grade, tanarul a fost gasit intr-o stare buna. Cu ajutorul unui tractor autoturismul a fost scos din sant, iar omul si-a putut continua drumul catre Chisinau, insa a decis ca nu o sa mai seteze vreodata GPS-ul pe ‘drumul cel mai scurt’.