TIMISOARA. Peste 22 de milioane de lei va fi suma pe care Aquatim o investeste, anul acesta, in diferite proiecte de investitii. Printre acestea, in premiera, la Timisoara vor fi construite, in mai multe parcuri, dar si in Piata Victoriei, cismele de apa potabila ce vor putea fi folosite atat de oameni, cat si de pasari si animale.
In planul de investitii al companiei figureaza amplasarea a 10 astfel de cismele publice pentru apa potabila. Acestea vor fi montate in Piata Victoriei, Parcul Copiilor, Parcul Civic, Parcul Central, Parcul Alpinet, Parcul din spatele Catedralei, Parcul din spatele Liceului C.D. Loga si Parcul Adolescentilor.
Cismele sunt proiectate cu doua tăvi din otel inoxidabil, una pentru populatie si una pentru pasari si animale de companie. Fantanile de apa vor fi montate pe un soclu din beton armat, in apropierea caminelor de bransament existente in zonele respective.
Pe de alta parte, in planul de investitii al Aquatim pentru anul acesta se mai numara si Muzeul Apei, de la ‘OZN’-ul de pe Calea Urseni, care e gata, dar si o serie de lucrari de modernizare a retelei de apa si canalizare de pe mai multe strazi din oras si inlocuirea unor tronsoane de conducte la statia de tratare a apei Bega.
Programul de investitii al Aquatim urmeaza sa fie votat in Consiliul Local Timisoara.