In acest an, mai exact in Octombrie 2022, se vor implini 140 de ani de la nasterea unui mare star al cinematografiei mondiale, Bela Lugosi. Acesta este un prim pas pe care dorim sa-l facem pentru a pregati, aşa cum se cuvine sarbatorirea, in proiectul Timisoara Capitala Culturala Europeana, a marelui actor care s-a nascut si a copilarit in Lugoj! Oare ar merita Bela un Festival de Fime Horor in 2023? Deci, iata mai jos (pe scurt), cateva din reperele biografice ale celui care a facut sa vibreze de emotie si groaza, acum o jumatate de secol, multe sali de cinema din intreaga lume!
Copilaria si tineretea: Lugoj, Resita si Subotica
Bela Lugosi (pe numele adevarat Bela Ferenc Dezso Blasko) s-a nascut in 20 octombrie 1882, in Lugoj – judetul Timis. Numele de scena pe care il va folosi, si care va face inconjurul lumii, va fi acela de Bela Lugosi (adica Bela Lugojanul). Dintre toti cei patru frati, Bela a fost cel mai tanar membru al familiei sale, (familie din clasa sociala de mijloc a orasului). La nici 12 ani, Bela fuge de acasa, parasind Lugojul, orasul sau natal, in care nu se va mai reintoarce niciodata. Se refugiaza la Resita, unde, pentru a-si castiga existenta, lucreaza la minele din jurul orasului, precum si la caile ferate. (Datorita acestui fapt, Bela va simpatiza toata viata sa muncitorii si clasa cea mai de jos, a celor napastuiti.) La scurt timp dupa fuga sa de acasa, tatal sau moare. Sora sa mai in varsta, reuseste sa ii faca rost de roluri mici ca si cantaret in corul teatrului Popular din Subotica-Vojvodina, in productii de opereta. Asadar, un mare actor, debuteaza pe scena ca si corist. Acest fapt ii va fi de folos in viitor.
Cumpana de secol XX : Timisoara, Szeged
Anul 1900, il gaseste pe Bela , impreuna cu sora si mama sa la Subotica ( Serbia ). Dar drumul sau il va purta spre un alt teatru, si anume Teatrul (Franz Joseph) din capitala Banatului de atunci… Timisoara (1903 ). La Teatrul timisorean (1909), Bela s-a facut remarcat in rolul lui Isus Christos , dintr-o piesa de teatru. Asemanarea sa, cu iconografia clasica a imaginii lui Isus era izbitoare si exista o sumedenie de fotografii cu el in aceasta postura. Dar, in 1910 Bela pleaca la Szeged, unde reuseste o adevarata lovitura artistica in rolul shakesperian al lui Romeo, dar si in alte 30 de roluri diferite, in decurs de… nici doi ani.
Budapesta, orasul marilor roluri
Incepand cu toamna anului 1911, Bela ajunge pe scena marilor teatre din Budapesta. Aici, reuseste roluri memorabile pe scenele teatrelor, dar inceperea Primului Razboi Mondial, il gaseste pe Bela din nou in postura de a cauta de lucru. In aceasta perioada face primele sale filme, folosind pseudonimul de “Arisztid Olt.” si nu acela de Bela Lugosi. In aceste filme, observam in roluri romantice, un Bela sensibil si fermecator. In timpul razboiului, Bela este ranit de trei ori si este decorat, primind gradul de locotenent. Dar situatia politica si economica grea, il fac pe Bela sa plece in Germania (1919) unde toarna 11 filme. Deja vedeta europeana de film, Bela se gandeste la posibilitatea de a emigra in America. Astfel, cu o trupa etnica maghiara , el pleaca spre Lumea Noua, ajungand la New York in decembrie 1921. Asa cum avea sa marturiseasca mai tarziu, vederea Statuii Libertatii si a New York –ului au fost cele mai emoţionante momente ale vietii sale. Pentru Bela, o noua si incitanta etapa a vietii sale urma sa inceapa.
America si… englezul Bram Stoker
Ajuns in America, Bela care nu cunostea de loc limba engleza, joaca cu o trupa itineranta spectacole de limba maghiara. Dar in 1923 ajunge sa joace intr-o piesa pe Broadway, rolul apasului Fernando. Reuseste o unica si uimitoare performanta de a sustine rolul in… engleza, memorand replicile doar fonetic. Dar, steaua sa avea sa straluceasca incepand cu lansarea pe piata americana a cartii Dracula a englezului Bram Stoker. Aceasta carte lansata in Anglia in 1897, nu s-a bucurat de succesul scontat, decat doar dupa ce subiectul cartii a fost adaptat pentru teatru. Astfel prima oara, Contele Dracula a apărut pe scena in 1924 in Anglia. Readaptarea piesei pentru Broadway-ul American a survenit in anul 1927, atunci cand lui Bela i s-a cerut sa interpreteze rolul Contelui Dracula. Rol ce il va face… nemuritor, doar din punct de vedere artistic.
DRACULA – Contele din Transilvania, rolul actoricesc pentru toata viata!
Atunci, cand Lugosi a inceput sa intruchipeze pe scena celebrul personaj al lui Stoker, el nu banuia ce impact va avea acest fapt asupra spectatorilor. Astfel, timp de doi ani el are turnee de succes prin America. In 1929, el a ajuns pe coasta Californiana a Americii, si jocul sau atrage atentia producatorilor de filme. Prima sa sansa ii este oferita de catre regizorul Tod Browning, in studiorile MGM. Se spune ca în timpul filmarilor la Dracula, atunci cand Bela imbracat impecabil a coborat scarile castelului toti au simtit ca acest rol i-a fost predestinat. Doar putini stiau ca in spatele acestei reusite actoricesti de exceptie, statea o experienta teatrala si filmografica europeana extraordinars de aproape 30 de ani. Vocea, privirea sa, limbajul corporal precum si accentul sau verbal…“maghiar-transilvanean-englez“ facea ca Lugosi sa fie contopirea ideala a actorului cu rolul sau. Bela avea varsta de aproape 40 de ani cand a jucat in film rolul Contelui Dracula si va juca acest rol peste 25 de ani. Principala sa partitură actoriceasca in filme va fi aproape intotdeauna tributara subiectelor horror (a filmelor de groaza ) Bela va juca in filme o mulime de alte personaje: medici, monstrii extraterestrii etc., dar intotdeauna rolurile sale de vampir vor fi cele mai elocvente.
Cateva cuvinte despre Bela, omul
Bela Lugosi, era un om rafinat. Fiind nascut la Lugoj si format ca actor la Budapesta (una dintre cele mai mari scoli europene de traditie), Bela se incadra greu in viata americana care era mai simpla si nesofisticata. In America, el frecventa des restaurante cu specific unguresc de unde nu de puţine ori se intorcea acasa cu multi prieteni, acompaniat de o formatie de lautari… tigani. Bela era mare amator de mezeluri condimentate si de vinuri fine unguresti. Pana si apa minerala el o avea din Ungaria si cred ca putem spune ca toata viata sa, el a fost un neadaptat la modul de trai american. Bela iubea animalele ( in special cainii de talie mare-dobermani si ciobanestii germani) si era un fin colectionar de arta. Era de asemenea un pasionat colectionar de timbre si de pipe sculptate. Iubea fotbalul si a fost unul din sponsorii Echipei de Fotbal Maghiare din Los Angeles.
Iata, mai jos, o lista cu lucrurile de care se bucura Bela sau cele care le detesta. Ii placeau : animalele, calatoriile solitare, culorile deschise, puloverele si costumele traditionale; iubea muntii si ii placea sa doarma mult si sa stea la soare. Deasemenea ii placeau trabucurile, vinurile si muzica lui Ghershwin sau cea ungureasca; citea mult iar in timpul liber… sculpta. Bela nu putea sa sufere: guralivii, automobilele, avioanele si… autografele. Era darnic si prietenos, nepreocupat de avere ceea ce l-a facut sa ajunga la batranete la o viata saracacioasa. Dealtfel, in ultimii sai ani de viata, Bela a devenit dependent de droguri si alcool.
Prietenie si concurenta. Doi… monstri sacri
Paradoxurile din viata lui Bela Lugosi s-au tinut lant. Astfel, continuand paralela artistica dintre cei doi actori, Bela Lugosi (cunoscut din roluri ca Dracula) si Boris Karloff (cel cunoscut ca si Frankestein), remarcam urmatoarele: Amandoi actorii sunt de sorginte europeana Bela (nacut in Lugoj ) Boris (nascut in Londra ). Amandoi au jucat roluri de monstri si personaje malefice, desi structural erau oameni cu vaste cunostinte si preocupari culturale. Prietenia lor, in viata de toate zilele a fost de lunga durata desi pe ecran erau… dusmani. Ei au jucat in mai multe filme impreuna nu doar rolurile care i-au consacrat, ci si alte roluri, din care au razbatut calitatile actoricesti de exceptie ale celor doi… monstri. Interesant este ca rolul de Frankestein i-a fost propus la inceput lui Lugosi, acesta refuzand pe motiv de machiaj. De altfel, Contele Dracula, rolul pe care Lugosi l-a interpretat a fost un personaj creat fara multe artificii. Bela nu folosea gheare sau dinti falsi. Jocul sau actoricesc era atat de fascinant, incat si acum la inceput de nou secol, criticii de film redescopera si apreciaza maiestria sa interpretativa. Experienta si educatia sa de actor european de teatru si-au pus amprenta in caracterizarea tuturor personajelor sale. Aceste personaje sunt malefice, monstruoase, dar in acelasi timp sunt fascinante si aproape… hipnotice. Momentele actoricesti ale lui Boris si Bela, atunci cand au jucat impreuna au fost extraordinare.
Speram ca la anul sa putem organiza o gala integrala a filmelor lui Bela. Asta doar cu sprijin… american si de asemenea al Arhivei Nationale de Filme din Romania si Ungaria.
Ultimul film al lui Bela Lugosi
Martin Landau a castigat premiul Oscar pentru rolul lui Bela Lugosi (din filmul lui Tim Burton „ED WOOD”) film de curand transmis si la noi, pe canalul TVR 1. Acest film a fost turnat in anul 1994 si a contribuit mult la renasterea mitului Lugosian. Este adevarat ca Bela nu a reusit sa termine ultimul sau film din 1956, intitulat Plan 9 From Outer Space, in regia lui Ed Wood (onsiderat cel mai prost regizor de la Hollywood ). Filmul a fost lansat abia cativa ani mai tarziu, folosindu-se o dublura pentru rolul lui Bela din acest film.
Moartea lui Bela
Bela Lugosi a murit de atac de cord, la varsta de 73 de ani in timpul filmarilor la acest… penibil film. Batran, sarac si dependent de droguri si bautura, Bela a fost inmormantat in costumatia sa de Contele Dracula.
Palmaresul sau ca actor este impresionant, iar asa cum avea sa spuna el insusi… „mă voi intoarce!”, Bela a avut dreptate. Bela a fost ingropat cu mantia si capa de vampir din filmele cu Dracula.
Renasterea lui Lugosi
Desi Bela nu a renascut precum vampirul Conte Dracula, el a renascut doar… artistic. Redescoperit de catre publicul din toata lumea si de catre criticii de film, Bela a juns sa fie sinonim cu personajele sale. Astazi exista o adevarata industrie referitoare la numele sau. Exista firme puternice, numite Lugosi care se ocupa de suveniruri (chiar si o papusa gen Barbie numită Contele Dracula –ce are chipul lui Bela ) si organizari de festivaluri cu teme depre filme de groaza. Exista cluburi Lugosi mai ales in America dar de curand si in Europa. Internetul a facut posibil si existenta unor discutii aprinse intre fanii sai. Compozitii muzicale i-au fost dedicate lui Bela, iar fanii sai cei mai infocati doresc cat mai multe informatii despre el. Au aparut tot felul de specialisti atat in biografia sa cat si în… vampirism. Oraşul Lugoj a devenit celebru, datorita faptului ca acest actor i-a imprumutat numele, facand astfel celebra urbea sa.
Ce ii rezerva viitorul, lui … Bela?
Viitorul lui Bela Lugosi depinde de foarte multi factori. Nu se poate vorbi despre o moda trecatoare, deoarece popularitatea sa este in permanenta crestere. Exista interese economice puternice in spatele mitului Dracula. Transilvania este cunoscuta datorita acestui mit. Lugojul este cunoscut datorita lui Bela. Eu personal, va marturisesc ca nu sunt un mare fan al lui Lugosi. Dar sunt constient ca acest mit, poate fi folosit pentru a ne face mai bine cunoscuta zona geografica. Poate ca in 2023 am putea organiza un Festival De Fime Horor, (de sarbatoarea Hallowen-ului) in onoarea lui Bela Lugosi.
Banatul a dat oameni de o exceptionala valoare, cum ar fi Johnny Weissmuller, Traian Vuia, Bela Lugosi, Traian Grozavescu etc.
Fundatia Academica Culturala Timisoara (FACT) pe care am onoarea sa o conduc, ii va aduce in prim plan, prin actiunile sale viitoare pe toti acesti oameni de cultura, care desi de etnii diferite au dus numele Banatului peste tot in lume .
Sa speram ca la anul il vom sarbatori pe Bela Lugosi!