TIMISOARA. Un grup de părinți și profesori creează de la zero un spațiu inovativ care să reflecte schimbarea pe care o văd posibilă în sistemul românesc de educație. Construcția îi va găzdui, începând din septembrie 2022, pe cei peste 180 de elevi ai Școlii Gimnaziale Babel din Timișoara.
Este vorba despre două clădiri (regim de înălțime P+3) și 3.000 mp de zonă verde (care include și terenul de sport). În interior vor exista: 11 săli de clasă duble, 4 laboratoare, 2 săli de tip MakerSpace, o bibliotecă open space și o sală de sport/evenimente. Transpunerea le aparține arhitecților de la Studio Arca, Timișoara, iar procesul de construcție este asumat de către Extraprompt. Noua școală va fi construită în zona de nord a orașului.
În această nouă clădire va funcționa și Centrul Român pentru Educație Experiențială, centru de formare și dezvoltare pentru învățători și profesori realizat în colaborare cu partenerii Școlii Gimnaziale Babel: Centrul pentru Stare de bine și Implicare în educație – Tweemonds (NL), Centrul pentru Învățare Experiențială – CEGO (BE) și Universitatea din Leuven (BE).
Noile spațiile sunt gândite astfel încât să contribuie la experiența fiecărui copil și fiecărui profesor și reprezintă rezultatul unui dialog cu arhitecți și designeri locali și internaționali.
„Ne-am propus să construim o școală în care spațiul urmează copilul, care să fie un exemplu de bună practică pentru alte școli și spații de învățare din țară. Modelele deschizătoare de drumuri în educație – Reggio Emilia, Montessori, școlile experiențiale olandeze, școlile open space finlandeze – ne-au arătat că este nevoie și de transformarea spațiilor ca ele să reflecte valorile ce ghidează și facilitează învățarea”, spune Monica Diaconu, Președintele Asociației Părinți în Dialog.
Noua construcție va fi 100% un model de școală românească ce stimulează: colaborarea, creativitatea, alegerea, apartenența la comunitate și respectul pentru mediu.
„Ne dorim ca școala inițiată de comunitatea de părinți din Timișoara să devină o școală-pilot în programul lansat în 2021 de Ministerul Educației Naționale și, astfel, să sprijine transformările majore la nivel local și național, așa cum sunt ele prevăzute în programul «România Educată». Acest proiect inovator va putea servi ca studiu de caz în demersurile de îmbunătățire a curriculumului și a organizării școlilor, de schimbare a politicilor ce modelează educația viitorului”, adaugă Monica Diaconu.
Asociația Părinți în Dialog a marcat în 11 decembrie începerea construcției și demararea acestui proiect multistrat care stă sub semnul intervenției pentru educație.
Cu această ocazie, a fost lansată campania de strângere de fonduri și resurse, dar și acțiunea de consolidare a rețelei de parteneri. Mai multe detalii găsiți pe www.parinti-in-dialog.ro.
Despre Asociația Părinți în Dialog
Asociația Părinți în Dialog a început în 2016 să fie motor pentru transformările din sistemul educațional din România. Printre proiectele Asociației se numără: Școala Gimnazială Babel, Join Learning, Summer Fun, MakerSquad, MakerSpace, Grădina prin ochii științei, Școala Părinților, Vara profesorilor altfel, Atelierele Profesorescu și SEED (Săptămâna Europeană a Educației Democratice). Cu fiecare dintre aceste proiecte, Asociația Părinți în Dialog a ajuns la tot mai mulți oameni din comunitatea locală, națională, dar și internațională.
Despre Școala Gimnazială Babel
Școala Gimnazială Babel s-a născut în 2016 din dorința unor părinți și profesori din Timișoara de a oferi șansa la o învățare de calitate pentru copiii din Timișoara și din România. Astăzi, în jurul Școlii Babel s-a dezvoltat o comunitate de peste 180 de familii, 30 cadre didactice și 210 copii. Școala urmează curriculumul național și este autorizată de Ministerul Educației. Din septembrie 2022 se deschide Liceul Babel, cu 34 de elevi în clasa a IX-a. Obiectivul este de a oferi un ecosistem educațional autentic, funcțional în cultura românească care să asigure întreg parcursul de la clasa pregătitoare la clasa a XII-a.