Cu siguranta unul dintre cele mai importante partide din acest sezon pentru ASU Politehnica. „Echipa suporterilor” intalneste surpriza frumoasa din Liga 1, Sepsi Sf. Gheorghe, intr-un joc ce se va disputa pe stadionul Dan Paltinisanu, marti, de la ora 19.
ASU Politehnica joaca pentru a treia oara in 16-imi in ultimii ani, dar nu a trecut niciodata de aceasta faza. Chiar daca nu este favorita, gruparea violeta isi doreste cu ardoare sa treaca mai departe.
„Cred ca este singura echipa care nu a castigat meciul dinaintea confruntarii cu noi. Am mai spus si înaintea jocului cu CS Mioveni ca toate echipele pe care le-am intalnit aveau un moral foarte bun inaintea confruntarilor cu noi. Din punct de vedere valoric, al esalonului in care evolueaza si, nu in ultimul rand, prin forma sportiva pe care o arata, în ciuda rezultatului de egalitate obtinut in ultimele secunde cu Voluntari, e clar ca Sepsi porneste favorita conform calculelor hartiei. Cu toate acestea, jucam pe teren propriu si am demonstrat in toate aceste meciuri ca putem juca de la egal la egal cu toate echipele din campionatul nostru. Din punctul meu de vedere, Petrolul, „U” Cluj sau Chindia nu sunt foarte departe de ceea ce inseamna Liga I, ca lot, conditii si joc practicat. Acesta e unul dintre motivele care ne dau sperante ca putem face un joc bun si, la final, sa obtinem o calificare care sa ii bucure pe suporterii nostri, care ne-am obisnuit sa fie alaturi de noi in orice meci. Inaintea ultimei etape din Liga I, Sepsi era echipa de pe locul 3 si avea un punct mai putin decat liderul. Ne-am obisnuit sa fim ghinionistii de serviciu, pentru ca am cazut cu cel mai greu adversar din urna a doua”, a declarat Cosmin Petruescu, antrenorul timisoarenilor.
ASU Politehnica a ajuns in 16-imi, dupa ce in turul IV a eliminat, dupa prelungiri Ripensia cu 2-1.