TIMISOARA. Liderul ALDE, Calin Popescu Tariceanu, prezent la Timisoara, a lansat un atac fara precedent la adresa primarului Nicolae Robu. Desi in vremea in care erau colegi de partid nu au avut divergente, intre timp lucrurile s-au schimbat radical.
„Probabil ca fiecare are o anumita limita de competenta, nu stiu daca domnul Robu nu si-a depasit limita de competenta. Ca primar nu e numai nevoie de capacitatea de a gestiona, ca primar lucrezi cu oameni, conteaza modul in care ii tratezi, cum ii asculti, conteaza cum tratezi nevoile oamenilor. Nu poti sa ii reprimi, ca nu esti pe tarla si dai ordine la toti ceilalti”, a declarat la Timisoara Calin Popescu Tariceanu, intr-o conferinta de presa tinuta la sediul ALDE Timis.
In plus, conform co-presedintelui ALDE, preocuparea primarului Robu pentru retelele de socializare nu este vazuta deloc cu ochi buni de la Bucuresti.
„De la Bucuresti imaginea pe care o raspandeste domnul Robu nu e cea mai buna. Nu se vede si nu se aude un lucru bun despre Robu. Robu este campion la gafe, la pozne. Asa se vede de la Bucuresti. E foarte preocupat cu Facebook-ul. Pentru mine Robu nu a fost surpriza la care ma asteptam”, a mai spus Tariceanu.
In plus, liderul ALDE s-a aratat dezamagint de imaginea Timisoarei si spune ca se astepta ca, dupa Revolutie, evolutia orasului sa fie una mult mai accelerata. Potrivit acestuia, Timisoara inca are „o amprenta puternica din perioada comunista, zonele de acces in oras si blocurile neingrijite fac ca Timisoara sa semene mai mult cu orasele din estul tarii, nu cu orasele dezvoltate, din vest”.
Atacul fara precedent al copresedintelui ALDE Calin Popescu Tariceanu la adresa lui Nicolae Robu a fost contracarat de primarul Timisoarei.
„Nu as vrea sa pierd vremea dandu-i o replica lui Tariceanu. Pe mine nu ma intereseaza ce vad ei bucurestenii in Timisoara, pe mine ma intereseaza ce vad timisorenii in Timisoara. Perceptia timisorenilor ma intereseaza, nicidecum perceptia formata de televiziunile nationale ale unor grupuri de interese care se straduiesc din rasputeri sa imi creeze o imagine negativa. Pana una alta nu eu m-am dus ca un cersetor pe treptele guvernului sa ma pun in genunchi in fata lui Victor Ponta, ci domnul Tariceanu, pe care il credeam un om de o cu totul alta anvergura, om care a ocupat scaunul Bratienilor. In ceea ce ma priveste, daca eu as fi fost asa cum ma prezinta acesti nemernici pe la televiziunile nationale, punandu-mi in carca tot felul de lucruri care n-au nicio legatura cu mine, cred ca n-as fi atins cele mai inalte trepte ale carierei academice, fiind ales de 4 ori prorector, de 2 ori rector, presedinte de Senat, fiind membru de onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, Doctor Honoris Causa in Franta, nu numai in Romania. Ce am spus arata daca sunt om serios sau nu. Si apoi, vin alegerile, timisorenii vor demonstra prin votul pe care il vor da daca doresc un primar ca mine sau de alta factura„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro primarul Nicolae Robu.