TIMISOARA. Situatie de-a rasu’-plansu’ la Timisoara! Doi tineri au distrus doua geamuri ale unui autobuz RATT, chiar in Statia Pacii din Complexul Studentesc.
Nu este primul act de vandalizare cu care se confrunta reprezentantii RATT. Potrivit conducerii regiei, mai multi calatori au distrus, in ultima perioada, atat interioarele mijloacelor de transport, cat si exterioarele.
„De cele mai multe ori, persoanele la care facem referire vandalizeaza scaunele din mijloacele de transport in comun sau validatoarele. Ultimul caz de vandalizare s-a petrecut joi seara, la ora 22:30, cand doi tineri au aruncat cu pietre spre un autobuz care a circulat pe linia Expres 7. Actiunea celor doi s-a soldat cu spargerea a doua geamuri laterale. In momentul vandalizarii, autobuzul se afla in statia Pacii, sensul spre Abator. Soferul autobuzului a raportat incidentul la Dispeceratul Central din cadrul RATT si Politiei Municipale”, anunta reprezentantii RATT.
Conducerea regiei ii roaga pe calatorii care sunt martorii actiunilor de vandalizare sa sesizeze Dispeceratul RATT la numarul de telefon 0356.803.716, la Politia Locala sau la Politia Municipala.