Casa Regala raspunde atacului lansat in urma cu cateva luni de presedintele Traian Basescu la adresa Regelui Mihai. O face prin vocea Principelului Radu, prezent sambata la emisiunea 3X3 de la Realitatea TV.
“Cred ca esentialmente raspunsul e unul singur si el priveste ambele institutii: felul complet diferit, antagonist, de a vedea respectul fata de institutiile statului. Casa Regala vede servitul statului roman cu instrumentele reprezentantivitatii statului intr-un fel, iar actuala performanta de tip de statal de la Cotroceni este orice in afara de o performanta de tip statat, e una eminamente politica, de foarte multe ori de un disperet abrupt al constitutionalismului si al eticii institutionale”, a declarat Principele Radu, la Realitatea TV.
“Nu se intreaba nimeni ce crede Regele despre comportamentul public al acestui personaj. Regele crede ca felul de a servi statul roman de pe scaunul lui Ferdinand 1 e facut in alt fel”, a adaugat Principele.
Basescu: Regele Mihai a fost sluga la rusi
Declaratia Principelui apare la aproape trei luni dupa ce intr-o emisiune televizata, presedintele Traian Basescu l-a atacat dur pe Regele Mihai. Afirmatiile presedintelui au nascut un val de indignare.
Basescu a declarat atunci ca abdicarea Regelui Mihai in 1947 a fost „un act de tradare nationala” si l-a numit pe rege „sluga la rusi”.
Intrebat daca ar fi dat acelasi ordin ca maresalul Antonescu in 1941 „soldati romani, treceti Prutul!”, seful statului a raspuns afirmativ. „Da, pentru ca aveam un aliat si aveam de recuperat un teritoriu. Daca aveam conditiile de atunci, probabil ca as fi facut-o„, a spus Basescu la B1 Tv, citat de NewsIn.
„Tot continuam sa consideram ca abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de tradare a interesului national al Romaniei. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere. (…) Trebuie sa recunoastem ca noi inca nu ne asezam corect valorile, de exemplu, pentru noi toti si pentru istorie Antonescu ramane responsabil de Holocaustul impotriva evreilor si tiganilor, ducerea lor in Transnistria, nu stiu ce… Nimeni nu spune ca statul roman avea un sef de stat atunci, asta era doar prim-ministru. Unora le dam averile, iar pe altii ii consideram criminali de razboi, seful de stat si primul ministru doar pentru ca unul a fost sluga la rusi si a lasat tara prin abdicare il iertam de toate pacatele?„, a spus presedintele Basescu la B1TV.
Intrebat daca vreodata regele Mihai i-a reprosat apropierea fata de Printul Paul de Romania, Basescu a raspuns ca nu. (Prin botezarea fiului printului Paul) eu am facut un gest sa probez ca nu avem nimic cu Casa Regala pentru ca Paul e parte a Casei regale oricat de deumostenit ar fi”, a completat Traian Basescu.