Individul a fugit de sub escorta de la judecatoria Moreni, judetul Dambovita. Trupele speciale sunt pe urmele lui. Politistii fac si ei filtre pe toate soselele din zona.
Nicolae Gales a fost adus din Penitenciarul Margineni sub paza agentilor de acolo, la Judecatoria Moreni. Barbatul de 40 de ani a reusit sa fuga din sala de arest, pe o fereastra fara gratii. Alarma s-a dat imediat si zeci de militari au primit misiunea sa-l captureze.
Discutam despre un individ banuit de doua crime. Si-ar fi ucis in chinuri bunica, o femeie de 70 de ani si, la cateva zile dupa, un vecin de varsta lui. A fost prins anul trecut, dupa ce a fugit de politisti kilometri intregi.
Dupa ce a fugit, luni, de sub escorta, politistii l-au cautat, desigur, si acasa, in judetul Buzau. Mama spune insa ca fiul nu i-a dat niciun semn si il roaga sa faca ceea ce trebuie.
Evadatul este cautat si acum de zeci de jandarmi, membrii ai trupelor speciale si agenti ai penitenciarului unde era inchis.
Padurile din zona dar si localitatile de langa Moreni au fost scotocite.
Individul era imbracat in hainele de detinut, insa anchetatorii sunt siguri ca le-a aruncat pentru a nu fi usor recunoscut. Nicolae Gales are 1,79 metri inaltime, este robust, are fata ovala si este tuns scurt.
Era inchis la penitenciarul de maxima siguranta, condamnat la trei ani si patru luni, pentru ca in 2003 a schilodit in bataie un vecin. Procurorii strangeau probe si pentru cele doua crime. Cand va fi prins, la pedeapsa i se va mai adauga si cea pentru evadare.