Opinia Timisoarei

Atentie, soferi, marcaj nou in centru, la Timisoara! E interzis la stanga pe linia de tramvai, de la Catedrala catre Spitalul de Copii. Primaria: Am facut simulari de trafic, nu va fi aglomeratie

TIMISOARA. Soferii care vin pe pod dinspre Piata Maria si vor sa faca la stanga spre Spitalul de Copii, in dreptul Catedralei, nu mai au voie sa vireze pe linia de tramvai.

CITESTE SI: Pe singurul drum din Timis pe care muncitorii recicleaza asfaltul si lucreaza cu pierderi zero s-a ajuns cu modernizarea in localitati

A fost si refacut marcajul rutier in acest sens, iar conducatorii auto pot folosi doar banda de dupa refugiul din statia de tramvai.

Pana acum era valabila o masura mai veche, luata de vechea administratie in urma cu cativa ani, in incercarea de a fluidiza traficul in zona in timpul unor lucrari. Astfel s-a infiintat o banda suplimentara pe linia de tramvai si, desi fusese anuntata drept una temporara, decizia a fost mentinuta si dupa inchiderea santierului, intrucat si-a dovedit eficienta.

De azi, insa, ea a fost desfiintata, astfel ca soferii care vin pe bulevardul 16 Decembrie, peste pod, si vor sa faca stanga pe bulevardul Ferdinand, catre intersectia de la Spitalul de Copii, vor trebui sa se inghesuie iarasi pe o singura banda.

Multi soferi au comentat decizia primariei si spun ca se tem ca dimineata, dar mai ales odata cu inceperea scolii, in zona se vor crea ambuteiaje.

Reprezentantii municipalitatii, care nici macar nu au anuntat aceasta modificare, sustin ca au facut simulari de trafic si dau asigurari ca nu va fi aglomeratie.

Acea porțiune nu era o bandă de circulație, ci o linie de tramvai si o statie. In 2016, Comisia de Circulatie a decis deschiderea temporară a acestei rute, pentru fluidizarea traficului auto pe timpul lucrarilor la Pasajul Jiul. Lucrarile la Pasajul Jiul s-au incheiat in noiembrie 2017, ceea ce ar fi trebuit să însemne automat și desfiintarea acelei rute. Ea a ramas insa in vigoare, fara vreo alta decizie din partea Comisiei de Circulatie.
Pe de altă parte, mentinerea acelei rute pentru masini ingreuna traficul tramvaielor, care de foarte multe ori nu se puteau opri in statia de la Catedrala, in dreptul refugiului pentru calatori, sau erau nevoite sa astepte in spatele coloanei formate din cele cateva masini care stateau la semafor.
In aceste conditii, Comisia de circulatie, din care fac parte și reprezentanti ai altor institutii in afara Primariei Timisoara, a decis revenirea la starea anterioara acestei amenajari de santier. Am efectuat și simulari de trafic care arata ca nu vor fi probleme acesta urmand sa fie preluat pe breteaua care duce direct la strada Jiul„, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro Bogdan Marta, consilierul de comunicare al primarului Dominic Fritz.

Iata si simularea de trafic facuta de Primaria Timisoara care, potrivit reprezentantilor institutiei, ar justifica renuntarea la banda de pe linia de tramvai.

 

FOTO: Info Trafic Jud Timis

Exit mobile version