TIMISOARA. Primaria Timisoara anunta soferii ca, din cauza lucrarilor de modernizare ce se desfasoara pe Bulevardul Brancoveanu, se va inchide circulatia si pe tronsonul pe care pana acum se putea circula.
De marti, 16 august vor incepe lucrarile de modernizare a bulevardului Brancoveanu si pe tronsonul strada Glad- Bulevardul Liviu Rebreanu, astfel ca pe aceasta portiune masinile nu vor mai avea acces.
Dupa ce vor fi finalizate lucrarile la retelele de apa si canal, vor incepe cele de refacere a carosabilului, amenajarea de piste pentru biciclisti, amenajarea de locuri de parcare, acolo unde este posibil, si vor fi refacute zonele verzi
Lucrarile de modernizare a b-dului Brancoveanu din Timisoara au inceput in a doua jumatate a anului trecut, lucrarea fiind abordata pe tronsoane: primul tronson finalizat anul trecut a fost b-dul 16 Decembrie – strada C. Porumbescu. Anul acesta s-a lucrat pe tronsonul strada C. Porumbescu – strada Glad, unde au fost inlocuite retelele de apa, canal, gaz, retele electrice, iar acum se fac lucrari de refacere a carosabilului.
Primaria Timisoara anunta, de asemenea, ca pana la sfarsitul lunii septembrie se va putea circula din nou pe tronsonul strada Porumbescu – strada Rusu Şirianu.