TIMISOARA. Cel mai mare targ de job-uri pentru studenti si absolventi isi deschide portile la Timisoara! Peste 30 de companii asteapta sa-i cunoasca pe tinerii dornici sa exploreze oportunitatile pentru cariera lor viitoare.
BEST Timisoara organizeaza JobShop®, unul dintre cele mai mari evenimente de cariera pentru studenti intre 20 si 26 aprilie la Centrul Regional De Afaceri din Timisoara din campusul universitar. Evenimentul isi propune sa aduca studentii universitatii mai aproape de viitori lor angajatori din cadrul companiilor si sa le acorde acestora oportunitatea de a-si insusi diferite abilitati care le vor fi folositoare in carierele acestora.
Studentii vor putea lua parte la prezentari de burse de studiu si se vor putea inscrie pentru a participa la atelierele tehnice sau vizitele la companii programate pentru ultimele zile ale evenimentului. Cele doua zile de stand se vor desfasura in zilele de 22 si 23 aprilie unde vom avea peste 30 de companii printre care: Microsoft, Hella, Attos, RapidSolution, Infobest, Movidius.
JobShop® este cel mai mare eveniment national de cariera a carui traditie este dusa mai departe an de an de catre BEST Timisoara. Ceea ce diferentiaza JobShop® de alte targuri de job-uri obisnuite este faptul ca noi, in calitate de studenti, ne implicam in organizarea lui din dorinta de a oferi noi oportunitati in vederea formarii unei cariere, tuturor absolventilor si studentilor din mediul tehnic.
BEST (Board of European Students of Technology) este o organizatie internationala, nonprofit, prezenta in 94 de orase din 32 de tari europene. BEST Timisoara a prins viata in primavara anului 1991, la initiativa unui grup de studenti entuziasti, dornici de a profita din plin de anii de studentie si oportunitatile pe care acestia le ofera.