Primul Atlas Geografic General Tactil din România, destinat persoanelor nevăzătoare, a fost lansat oficial în luna decembrie 2024 de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în cadrul unui proiect susținut de compania Atos.
Demersul, unic la nivel național, a fost premiat recent la Gala Business Awards, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România, fiind unul dintre cele cinci proiecte câștigătoare dintr-un total de 67 înscrise în competiție. Premiul recunoaște contribuția proiectului la inovație, educație și promovarea excelenței.
Atlasul, realizat cu o finanțare de 25.000 de euro din partea Atos România, le oferă persoanelor nevăzătoare acces la informații geografice complexe, printr-o combinație de tehnologie tactilă, text Braille și explicații audio. Proiectul a fost dezvoltat de o echipă interdisciplinară din cadrul Universității de Vest din Timișoara, coordonată de lector univ. dr. Alina Satmari. Scopul principal al proiectului este facilitarea educației incluzive, sprijinirea autonomiei și dezvoltarea cognitivă a utilizatorilor.
Lansarea oficială a Atlasului Geografic General Tactil a avut loc pe 8 decembrie 2024, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus. Tipărit în 200 de exemplare, Atlasul conține hărți și informații despre continente, țări și caracteristici topografice. Toate volumele vor fi distribuite gratuit în școli pentru elevi nevăzători, muzee, biblioteci și facultăți de profil din România, oferind acces egal la o resursă educațională esențială.
„Atlasul Geografic General Tactil este un exemplu de inovație pedagogică și accesibilitate. Utilizarea sa în școli le va permite elevilor cu deficiențe de vedere să exploreze geografia și să participe activ la lecțiile de clasă. Adaptarea materialelor educaționale pentru persoanele nevăzătoare este un pas important în direcția accesului egal la cunoaștere, iar acest atlas demonstrează potențialul enorm al tehnologiei și al creativității în realizarea unui mediu de învățare echitabil”, a explicat lector univ. dr. Alina Satmari, coordonatoarea proiectului, Universitatea de Vest din Timișoara.
„Pentru noi, acest proiect a reprezentat o oportunitate în plus de a susține educația și incluziunea. De aceea, am îmbrățișat cu bucurie ideea venită, acum un an, din partea partenerilor noștri de la UVT. Cred cu tărie că resursele educaționale trebuie să ne fie accesibile tuturor, în egală măsură, indiferent de mediile din care provenim. Felicit echipa UVT pentru realizarea acestui proiect în premieră națională!”, a declarat Ligia Ardelean, Country Manager Atos România.
Atos România a organizat pentru angajați, în luna decembrie, o serie de workshop-uri, care i-au avut drept invitați speciali pe: Alina Satmari, coordonatoarea Atlasului Tactil, Horia Colibășanu, alpinist și promotor al unui stil de viață sănătos, și Valeriu Nicolae, fondatorul Asociației Casa Bună și una dintre cele mai apreciate voci ale societății civile.
***
About Atos
Atos este lider global în transformarea digitală, cu aproximativ 82.000 de angajați și venituri anuale de aproximativ 10 miliarde de euro. Cea mai mare companie europeană în domeniul ciberneticii, al cloud-ului și al calculului de înaltă performanță, Atos oferă soluții personalizate pentru toate industriile, în 69 de țări. Pionier în serviciile și produsele de decarbonizare, compania se angajează să creeze un viitor digital sigur și decarbonizat pentru clienții săi. Atos este o SE (Societas Europaea) și este listată pe Euronext Paris.
Scopul Atos este de a contribui la proiectarea viitorului spațiului informațional. Expertiza și serviciile sale susțin dezvoltarea cunoașterii, educației și cercetării într-o abordare multiculturală și contribuie la dezvoltarea excelenței științifice și tehnologice. La nivel internațional, Atos le permite clienților, angajaților și întregii comunități să trăiască, să lucreze și să se dezvolte durabil, într-un spațiu informațional sigur și protejat.