Politistii timiseni au colaborat cu cei din Arad pentru a-i prinde. Oamenii legii aradeni i-au vazut in trafic, prin Arad. Cum au zarit masina de Politie, hotii au aruncat pe geam o parte din telefoanele furate, printre care si modele de ultima generatie, dar si alte bunuri. Tot au fost prinsi.
Politistii au gasit 12 telefoane mobile – 7 pe langa masina, unul in autoturism si alte 4 asupra hotilor. Totodata, au reusit recuperarea altor 6 telefoane mobile care fusesera deja vandute de tineri. Dupa ce i-au prins, politistii le-au perchezitionat apartamentele, unde au mai gasit alte telefoane mobile si parfumuri, dar si 2 iPad-uri.
Politistii ii suspecteaza ca in noaptea de 21 spre 22 octombrie ar fi patruns prin efractie intr-o societate comerciala din Timisoara, de unde ar furat produse cosmetice, telefoane si parfumuri.
Cei 4 tineri au varste cuprinse intre 19 si 26 de ani. Au fost dusi la sediul IPJ Timis pentru audieri. S-au ales cu dosar penal si au fost retinuti pentru 24 de ore, fiind prezentati Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara cu propunere de arestare preventiva.