TIMISOARA. Lucrarile la baza sportiva din zona Mircea cel Batran au intrat intr-o noua etapa pe final de an, iar interventiile vor continua si pe perioada iernii.
Muncitorii au terminat deja de turnat placa de beton care acopera vestiarele. Deja se vad clar spatiile unde in viitor vor fi amplasate scaunele, cat si spatiile pentru scari. Cofrajele nu au fost inca indepartate in totalitate.
De asemenea, au fost turnati si stalpii din varful tribunei, care vor ajuta la sustinerea acoperisului.
Si daca in aceasta toamna a fost nivelat terenul pe care urmeaza sa fie amplasat gazonului, in dreapta tribunei s-a lucrat si la zona in care va fi amenajat un teren multifunctional.
Dupa sarbatori, muncitorii vor reveni pe santier, iar daca vremea nu va permite efectuarea de lucrari in exterior, aceste vor face interventii in interior.
Complexul sportiv ce urmeaza sa fie ridicat pe terenul pe care odata a fost stadionul Dacia va avea un teren de fotbal ce va putea fi omologat pentru meciurile din diviziile inferioare.
Contractul de proiectare si executie a fost semnat cu Atelier Decumanus, lider de asociere, impreuna cu Rogera Prest Com SRL, in calitate de antreprenor.
Lucrarile la baza sportiva au inceput in august 2024 si trebuie sa fie gata intr-un an si jumatate.