Opinia Timisoarei

Au fost identificati toti tinerii care s-au batut langa sediul Politiei, la Timisoara. O parte dintre ei au fost retinuti. Video

TIMISOARA. Dupa ce opiniatimisoarei.ro a prezentat imagini cu o incaierare intre mai multi tineri petrecuta in imediata vecinatate a sediului IPJ Timis, desi nimeni nu a depus vreo plangere, politistii s-au sesizat din oficiu si au inceput o ancheta.

CITESTE SI:  Bataie in plina strada intre mai multi tineri, langa sediul Politiei, la Timisoara. Video cu incaierarea 

Tinerii au fost identificati si vor fi trasi la raspundere. Cinci dintre ei au fost deja retinuti pentru 24 de ore.

In urma imaginilor aparute in spatiul virtual, politistii Sectiei 1 s-au sesizat din oficiu pentru savarsirea infractiunilor de incaierare si tulburarea linistii si ordinii publice, sens in care au fost indetificate 7 persoane implicate. Fata de 5 dintre acestea a fost luata masura retinerii pe o periada de 24 de ore urmand ca cercetarile sa continue„, au transmis pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii IPJ Timis.

Mai mult, cu ajutorul camerelor de supraveghere a fost identificat cel care s-a aflat la volanul masinii din care au coborat o parte dintre scandalagii. Politistii au stabilit ca acesta nici nu avea permis de conducere, asa ca i-a fost deschis dosar penal si pentru conducere fara carnet.

Va reamintim, un scandal a avut loc sambata spre duminica noaptea pe bulevardul Take Ionescu, chiar langa sediul Inspectoratului de Politie Timis. Mai multi tineri s-au imbrancit si s-au lovit cu pumnii si cu picioarele, dar si cu bate, pe trotuar, la intrarea intr-una dintre cladirile noului cartier rezidential.

Nu se stie de la ce a pornit iuresul, insa pe imagini se poate vedea cum tinerii se incaiera, in toiul noptii. Cativa dintre ei coborasera dintr-o masina oprita langa trotuar, cu avariile pornite.

Tinerii si-au carat cu darnicie lovituri unii altora, apoi poate fi observat unul care sare efectiv cu picioarele in spatele unui rival.  Pe filmare se poate vedea cum un participant e inarmat cu o bata cu care il izbeste pe unul dintre batausi, iar altul are o matura.

Curg injuraturile din toate partile, iar soferii care au trecut prin zona in acele momente claxonau intruna in speranta ca se vor opri violentele. Cineva a sunat la 112 si a dat alarma.

Bataia a durat doar cateva minute, iar tinerii au luat-o la fuga si s-au imprastiat.

Cineva a sunat la numarul de urgenta 112 sa anunte scandalul, insa pana politistii au ajuns la locul indicat, nu au mai gasit pe nimeni.

Exit mobile version