TIMISOARA. A facut deja doua drumuri in Capitala de cand a fost ales presedinte al Consiliului Judetean, ultimul la Compania Nationala de Investitii. Alin Nica spune ca a mers sa impulsioneze proiectele atat de asteptate pentru Timisoara – noul stadion, respectiv noua sala polivalenta.
„Proiectul stadionului este mai avansat decat polivalenta. S-a realizat studiul de prefezabilitate si, dintre cele 4 variante propuse de specialisti, au fost selectate doua care vor merge la faza de fezabilitate. Sa aiba in vedere proiectantii ca operarea sa fie cat mai ieftina. Valoarea celor 4 variante este intre 100 si 140 de milioane de euro.
Cele 2 variante selectate au valori de 104 si, respectiv, 111 milioane euro. Sunt valori estimative„, a spus Alin Nica, presedintele ales al Consiliului Judetean Timis.
Cat priveste constructia noului stadion, Nica are in vedere si un calendar, daca toate etapele se vor desfasura fara probleme.
„Orizontul de timp, pentru realizarea stadionului, daca procedurile administrative merg snur, este 2023 – 2024. Daca etapele urmatoare legate de realizarea Studiului de Fezabilitate vor fi parcurse pana la finalul anului, anul viitor putem avea procedurile de licitatie pentru proiectare si executie„, a precizat liderul ales al CJT.
Alin Nica vrea un operator privat care sa organizeze cat mai multe evenimente atat pe stadion, cat si in sala polivalenta, asa cum se intampla in alte parti, intrucat aceasta inseamna bani pentru judetul Timis.
„Imi doresc, referitor la stadion si polivalenta, sa gasim un operator care sa aduca evenimente acolo, care sa stie cum sa organizeze elementele de infrastructura, astfel incat sa fie puse in maxim potential. La Consiliul Judetean Timis, din cate stiu, nu sunt concesionate. Ideea e ca varianta cea mai fericita este sa dam unui operator privat si el sa se ocupe, din perspectiva managementului privat, si noi sa transferam concesiunea sau redeventa. La fel cum exista si in Occident. Este doar o idee pe care dorim sa o aprofundam„, a precizat Nica.
Cat priveste proiectul salii polivalente, acesta inca treneaza.
„La polivalenta lucrurile sunt mai in urma, se gaseste la procedurile de achizitie pentru studiile de prefezabilitate”, a precizat presedintele ales al Consiliului Judetean.