Opinia Timisoarei

Au inceput inscrierile pentru cea de-a V-a editie a hackathonului international UniHack, organizat de Liga AC

TIMISOARA. Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara) a anunțat startul înscrierilor pentru cea de-a V-a ediție a hackathonului internațional UniHack, ce va avea loc în perioada 16-19 noiembrie 2023, în format fizic.

UniHack este o competiție dedicată atât studenților, cât și elevilor de liceu, pasionați de domeniul IT, care le oferă oportunitatea de a se dezvolta și de a învăța lucruri noi în câteva zile.

Participanții vor fi grupați în echipe 2-5 persoane și vor avea la dispoziție 48 de ore pentru a concepe și implementa soluții software sau hardware pentru probleme civice, sub îndrumarea unor mentori experimentați și a reprezentanților companiilor partenere.

Cele mai reușite și inovatoare proiecte vor intra în cursa pentru premiile fiecărui track, oferite de către sponsori, dar și pentru premiul cel mare, în valoare de 2000 euro, care va fi acordat de către Liga AC.

Anul acesta, UniHack este finanțat de Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara. Acest sprijin financiar oferă resursele necesare pentru organizarea evenimentului și permite punerea în practică a activități de educație care să contribuie la implicarea comunității în proiectul UniHack.

Pentru prima dată în cadrul acestui proiect, va fi organizată și o conferință dedicată atât participanților, cât și altor elevi sau studenți interesați, ce are ca scop explorarea tendințelor actuale din domeniul tehnologiei. Conferința va aduce la un loc speakeri diverși, ce vor împărtăși idei și experiențe, astfel oferindu-le participanților o experiență educativă ce le va permite să-și dezvolte potențialul.

Toate cele patru ediții anterioare au fost de succes. Anul acesta sunt așteptați din nou participanți dornici să-și dovedească ingeniozitatea în domeniul IT, dar și abilitatea de a găsi rapid soluții la probleme de actualitate.

Înscrierile se fac până în data de 5 noiembrie 2022, pe https://unihack.eu, unde se pot găsi mai multe informații despre eveniment.

Alte informații pot fi găsite pe site-ul proiectului, pe pagina de Facebook și contul de Instagram, unde organizatorii îi vor ține la curent pe participanți cu tot ce se întâmplă.

***

Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara (Liga AC) este organizația studențească ce reprezintă interesele studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare și îi susține în viața socială și culturală. Anual, Liga AC organizează proiecte demne de remarcat, precum: Liga AC LABS, UniHack, iTEC și ISWinT.

Exit mobile version