Doi tineri frati de 21 si 24 de ani s-au gandit ca daca vin la Timisoara vor reusi sa-si faca un rost in viata. Zis si facut! Si-au facut bagajele de la Caransebes si au venit la niste neamuri in Giarmata, la 10 kilometri de Timisoara.
Au stat cateva luni bune acolo, timp in care nu au reusit sa-si gaseasca un loc de munca sau vreo locuinta, astfel ca rudele acestora au inceput sa se sature de faptul ca le consumau banii si mancarea si nu faceau nimic si i-au dat afara din casa. Cei doi frati au gasit insa solutia iesirii din impas. O casa din Giarmata unde proprietarii erau plecati in strainatate. Si-au luat bagajele de la rude si s-au mutat acolo.
Cum nu aveau bani de buzunar s-au gandit ca ar putea vinde cateva obiecte gasite in casa. Au inceput cu televizoarele, au continuat cu calculatorul si cuptorul cu microunde, iar cumparatorilor le-au spus ca le-au adus din Occident.
Vecinii casei in care cei doi si-au instalat tabara si-au dat seama ca ceva se intampla si au anuntat politistii. Omenii legii au descins la casa cu pricina si i-au prins pe cei doi in timp ce dormeau. Au recuperat si bunurile vandute de acestia.
Acum, cei doi frati risca sa-si petreaca pana la 15 ani dupa gratii pentru talharie si violare de domiciliu.