TIMISOARA. Pe cand fosta administratie reteza copaci cu nemiluita in numele dezvoltarii in forta, reprezentantii USR PLUS ii infierau cu manie proletara pe predecesorii lor condamnand cu vehementa taierile de arbori in Timisoara.
Istoria insa se repeta.
Au fost deja retezati o multime de pini tineri si vigurosi in zona Buziasului, dar si tufe ornamentale care se gaseau in scuarul de la intersectia Maresal Prezan (fosta Lidia) si strada Venus (in dreptul Saguaro).
‘Au venit si drujbarii lui Fritz’
Oamenii au reactionat imediat si spun ca nu este singurul loc din oras in care au fost defrisate zone pline de vegetatie. Ei spun ca ar fi trebuit ca Primaria sa mute acei arbori, in loc sa ii taie.
„Draga Dominic Samuel Fritz, Ruben Latcau si echipa, felicitari! Macar sa fi zis ceva, ca gaseam noi solutii sa-i relocam”, a scris pe pagina sa de socializare Radu Rusu, cunoscut activist de mediu din Timisoara si presedintele Eco Stuff, care a si postat pe Facebook fotografiile cu spatiul verde mutilat.
„Am vazut ieri distrugerea… Cand eram copil si am vazut ca se planteaza acesti pomi, care azi nu mai sunt, ma gandeam…oare cand vor ajunge aceati pomi mari si frumosi… iar acum sa ii taie.. Oribil!”, a scris un alt timisorean.
„Serios? Asta e solutia.. dupa ce toata campania se vorbea de transplantare… au venit se pare si drujbarii lui Fritz.. macar de vorbeam de niste salcami amarati….”, a adaugat un alt timisorean.
Inainte de a prelua conducerea Primariei, cei din noua administratie promiteau ca astfel de lucruri nu se vor mai intampla si ca pomii care stau in calea dezvoltarii orasului vor fi salvati si transplantati. Acum insa, de vina e tot ‘greaua mostenire’ si spun ca nu avea sens sa incerce sa ii mute.
„Problema e ca acolo se va face un sens giratoriu care modifica geometria drumului. Va trebui sa se schimbe spatiul verde, acolo exista o insula mare de spatiu verde.
Nu exista niciun utilaj pentru transplantat, de aceea nu s-a lucrat pentru transplantare. Intr-adevar pe Sudului s-a facut trasplantare, cu macaraua, dar copacii de pe Sudului au murit cei mai multi dintre ei. Cel de la Horticultura se vor dota in acest an cu un utilaj care sa poata face relocari, ca sa nu mai trebuiasca sa taiem copacii.
E un proiect mostenit, in filosofia de <facem extinderi peste tot>, prin care se propune extinderea la 4 benzi a strazii Prezan pana la AEM. Noi am facut imbunatatiri deja, pentru ca erau foarte multe problemele pe care le-am rezolvat dar, din pacate, geometria proiectului nu poate fi schimbata, pentru ca ar insemna sa ne intoarcem inapoi (s-o luam de la capat, n.r.) si nu ne permite legea. Avem un contract care a fost semnat de fosta administratie„, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro Ruben Latcau, viceprimarul Timisoarei.
Va reamintim, in zona se fac lucrari pentru modernizarea si extinderea strazii Maresal Constantin Prezan, iar in acea intersectie urmeaza sa fie amenajat un sens giratoriu. Conform proiectului, „Strada Maresal Prezan cu o lungime de 1,3 kilometri va avea o latime de 13-14 metri, 2 benzi de circulatie pe sens si va fi incadrata de bordura si rigola la bordura. Strada Venus cu o lungime de 501 metri va atinge o latime de 13 metri, cu doua benzi de circulatie pe sens. Va fi amenajat un sens giratoriu la intersectia dintre strazile Maresal Prezan si Sudului, cu 3 intrari/iesiri. Un alt sens giratoriu se va construi la intersectia dintre Maresal Prezan, Venus si Calea Urseni, tot cu 3 intrari/iesiri”.
In alta ordine de idei, recent, primarul Dominic Fritz a cerut subordonatilor din Pimarie sa gaseasca solutii ca mai multi arbori de pe Calea Bogdanestilor sa fie salvati de la taiere si sa fie relocati. Asta dupa ce si acolo, odata cu inceperea lucrarilor, au fost taiati mai multi copaci.
FOTO: Radu Rusu/Facebook