Ciuhandu a spus ca vrea ca formatiunea sa sa candideze sub sigla si insemnele PNTCD. Se poate pune in practica aceasta teorie?
Deocamdata suntem preocupati de a realiza cat mai multe aliante sub sigla Miscarii Populare la nivel national. Aceasta este prioritatea mea, la centru. Sigur ca este o chestiune ce trebuie discutata si pentru Timis, pentru Timisoara, pentru ca scopul principal al partidului sunt alegerile din toamna, intentia noastra e de a intra in Parlament. Strategia partidului, in acest moment, are in vedere acest scop final: intrarea partidului in Parlament.
Mai intai sunt alegerile locale…
Alegerile locale sunt doar un pas spre acest scop final, ori eu cred ca alegerile locale trebuie sa pregateasca alegerile parlamentare. Nu suntem in situatia altor partide unde alegerile locale si alegerile parlamentare sunt intr-un fel unitare si deosebite. La PNTCD avem atributiuni pentru intrarea partidului in Parlament, iar alegerile locale trebuie sa fie un pas spre alegerile parlamentare. Partidul nu va face absolut nimic, chiar daca va castiga din nou Primaria Timisoara si daca va mai castiga inca alte primarii din tara, daca nu va intra in Parlament. Prin urmare, acesta este obiectivul PNTCD. Ceea ce se va intampla la Timisoara, va avea legatura cu acest obiectiv al partidului. Nu pot sa va spun mai multe lucruri, in acest moment, sunt in negocieri si la Timisoara si la Bucuresti si in alte judete din tara.
Dar la Timisoara lucrurile sunt impartide in doua, in partid, in acest moment
Nu sunt impartite in doua, exista o singura organizatie statutara in acest moment, ce condusa de doamna Rodica Vlad. Sunt documente, toata lumea o stie. pentru Timisoara si pentru Timis ma voi implica personal si este foarte posibil ca listele de candidati sa fie semnate de mine personal.
Ce se va intampla cu domnul Ciuhandu?
Nu pot sa va dau un raspuns in privinta lui Ciuhandu si nu e o problema ce fac eu cu el. Scopul nostru este, inca o data va spun, sa maximizam sansele pentru la toamna si evident ca Timisoara si Timisul au un rol important pentru obtinerea acestui scop.
Poate Ciuhandu sa candideze sub sigla si insemnele PNTCD?
Poate candida doar daca conducerea nationala va fi de acord cu acest lucru. Sunt unele discutii, mai mult prin persoane interemediare. In orice caz, v-am spus, obiectivul nostru sunt alegerile din toamna si nu o sa accept ca partidul nostru sa fie o anexa a primarului de la Timisoara, acest lucru nu se va mai intampla in PNTCD. Avem o dorinta sa facem o figura buna la locale la Timisoara, dar obiectivul nostru e intrarea in Parlament.
Il veti sustine pe domnul Ciuhandu pentru o noua candidatura, in cazul in care acesta va dori?
Pe noi ne intereseaza parlamentarele. Avem experienta trista de la Timisoara cand in 2008 pur si simplu au rupt partidul in doua cu un congres nestatutar si au pulverizat sansele partidului de a intra in Parlament in 2008.