Autostrada Timisoara – Belgrad, analizata in cadrul reuniunii anuale a Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare (BERD) de la Sarajevo.
Ministrul Finantelor Eugen Teodorovici a avut o intrevedere, miercuri, cu prim-ministrul Serbiei, Ana Brnabic.
„Constructia unei autostrazi intre Belgrad si Timisoara este un deziderat major si va creste calitatea vietii romanilor si sarbilor„, a declarat ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, potrivit unei postari pe pagina de Facebook a institutiei.
„Realizarea acestui obiectiv va fi un castig pentru ambele natiuni. Aceasta artera va creste calitatea vietii romanilor si a sarbilor. De asemenea, pe langa beneficiile consistente pentru dezvoltarea economica a celor doua tari, aceasta initiativa va reprezenta si un pas important in procesul de aderare a Serbiei la Uniunea Europeana„, a mai precizat Teodorovici.
In perioada urmatoare, ministrii Finantelor si Transporturilor din Romania si Serbia se vor intalni pentru a discuta detaliile constructiei autostrazii Belgrad – Timisoara.
Va reamintim, la jumatatea lunii martie, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere lansa licitatia pentru realizarea studiului de fezabilitate al Autostrazii Timisoara – Moravita, care ar urma sa lege Romania de Serbia. Acesta este primul pas concret pe care autoritatile de la Bucuresti il fac pentru realizarea unei conexiuni de mare viteză cu tara vecina.
presedintele Serbiei Aleksandar Vucic a facut o serie de declaratii despre mult asteptata autostrada care sa lege Timisoara de Belgrad, prin Pancevo.
Liderul sarb a vorbit in 29 martie despre acest proiect dupa intalnirea cvadrilaterala Serbia-Romania-Bulgaria-Grecia, care a avut loc la Snagov.
„Vorbim despre proiecte care vor imbunatati cooperarea dintre tarile noastre si intotdeauna am considerat ca Romania nu priveste lucrurile ca doua teritorii diferite – unul, Serbia si unul – tarile de la Marea Neagra. Noi avem aceleasi teluri comune si consider ca putem face multe lucruri minunate impreuna„, a afirmat Vucic, citat de news.ro.
Presedintele sarb a precizat ca autostrada Timisoara-Pancevo este utila ambelor tari, Vucic subliniind ca aceasta este foarte importanta si pentru romanii care traiesc in sudul Banatului.
Vucic a adaugat ca respectiva autostrada ar creste schimburile comerciale Romania – Serbia, care in prezent sunt de aproximativ 1,6 miliarde de euro si care, in opinia sa, ar putea trece de doua miliarde.
„Va fi mai mult decat suficient daca vom construi aceasta autostrada care va uni tarile noastre„, a afirmat presedintele Serbiei.
Viitoarea autostrada care ar urma sa lege Timisoara de Pancevo asigura conexiunea cu capitala Serbiei, pentru ca de la Pancevo pana la Belgrad e drum cu doua benzi de circulatie pe sens, cu regim de autostrada.
Cat priveste studiul de fezabilitate pentru portiunea Timisoara – Moravita, CNAIR a precizat ca durata contractului va fi de 24 de luni, potrivit documentatiei de pe platforma de achizitii publice SICAP.
Valoarea estimată a contractului este cuprinsa intre 11,38 milioane de lei si 13,45 milioane de lei, fara TVA.
Criteriul de atribuire a contractului va fi cel mai bun raport calitate – pret, iar componenta financiară va avea o pondere de 40% in punctajul final.
Termenul limita pentru depunerea ofertelor a fost 8 mai, astfel ca procedura intra in etapa de evaluare.
Va reamintim, anul trecut discutiile despre Autostrada Timisoara – Belgrad au ajuns intr-un punct mort, dupa ce guvernantii din Romania si Serbia au aruncat vina unii pe altii pentru esecul proiectului.
In aprilie 2017, premierul de atunci, Sorin Grindeanu, a anuntat ca Guvernul Serbiei a decis sa renunte la proiectul de construire al unei autostrazi care sa lege Timisoara de Pancevo, iar de acolo mai departe sa se lege de Belgrad. La fel sustinea si ministrul Transporturilor din acea vreme Razvan Cuc, revenit recent in fruntea ministerului. Reactia Ministerului sarb al Transporturilor nu a intarziat sa apara si a fost una ferma: romanii au renuntat la proiect, si nu sarbii care in continuare isi doresc o autostrada.