TIMISOARA. La Timisoara a fost depistata tulpina britanica a noului coronavirus, mult mai contagioasa decat cea obisnuita.
Un alt caz a fost depistat la Resita, in judetul vecin Caras Severin.
Inspectorii Directiei de Sanatate Publica au intrat in alerta dupa ce pacientii au fost confirmati din probe alese la intamplare. Aceasta intrucat arata ca exista transmitere comunitara.
La Timisoara este vorba de o femeie in varsta de 40 de ani, care nu a calatorit in afara tarii, iar singurul contact este sotul acesteia.
Timisoreanca s-a testat la un laborator privat, iar de acolo au fost trimise probe, aleatoriu, pentru realizarea secventialitatii in Bucuresti, intrucat doar in Capitala exista posibilitatea efectuarii acestui tip de analiza. Probele prelucrate au aratat ca e infectata cu noua tulpina britanica a COVID 19.
Astfel au fost depistate mai multe cazuri, intre care si cel de la Resita.
In privinta femeii de 40 de ani, urmeaza sa fie testat si sotul, iar in toate celelalte cazuri inspectorii sanitari vor reface anchetele epidemiologice.
***
Va reamintim , reprezentantii MedLife afirma ca, in urma analizei aleatorii a 90 de probe din mai multe orase ale tarii, s-a constatat ca 24 dintre acestea contineau noua tulpina din Marea Britanie a coronavirusului. Cele mai multe dintre acestea – 19 – au fost probe recoltate din Bucuresti, restul fiind din Cluj, Tecuci, Resita sau Timisoara.
„Specialistii diviziei de cercetare a grupului MedLife anunta noi rezultate in cadrul studiului de secventiere a genomului virsului SARS-CoV2. Astfel, din cele 90 de probe provenite in intervalul 25 – 29 ianuarie a.c. din mai multe orase ale tarii (Bucuresti, Valcea, Cluj, Tecuci, Targoviste, Ploiesti, Timisoara, Resita, Hunedoara, Focsani, Lugoj, Chisineu Cris, Slatina, Olt), s-a constatat ca 24 dintre acestea contin noua tulpina de coronavirus din Marea Britanie„, se arata intr-un comunicat de presa transmis, vineri, de MedLife.
Potrivit sursei citate, probele ce contin noua tulpina provin din Bucuresti -19 probe, din Cluj – 2 probe, iar cate una din Tecuci, Resita si Timisoara. Distributia probelor vine sa intareasca concluziile enuntate saptamana trecuta de catre specialistii MedLife privind contagiozitatea ridicata si transmiterea comunitara a noii tulpini.
„Faptul ca intr-o perioada atat de scurta am inregistrat o dinamica si mai mare pe lotul nostru de studiu pare sa confirme gradul foarte ridicat de contagiozitate al noii tulpini si transmiterea comunitara. Din 90 de probe analizate intr-o saptamana, 24 au fost identificate cu noua tulpina din Marea Britanie, prevalenta pe lotul MedLife fiind de 26,6%. Daca acest trend se pastreaza, sansele ca noua tulpina sa devina dominanta in urmatoarele saptamani sunt mai mari decat ne asteptam. Vom continua analiza pe acest lot pentru a vedea daca identificam si alte tulpini. Mai mult decat atat, vom continua procesul de secventiere, pentru a urmari dinamica raspandirii noilor tulpini si pentru a identifica noi tulpini si implicit eficienta vaccinurilor la acestea”, a declarat Dumitru Jardan, biolog si coordonator al studiului de secventiere derulat de MedLife.
Specialistii atrag atentia ca este nevoie de o monitorizare atenta a evolutiei noii tulpini, dinamica evidentiata fiind o alerta in ceea ce priveste relaxarea masurilor de siguranta, iar in continuare, cea mai buna solutie pentru stoparea raspandirii virusului este vaccinarea impotriva COVID-19.
„Nu ne-am asteptat la o dinamica de o asemenea anvergura. Aceste noi rezultate vin sa intareasca previziunile lansate saptamana trecuta de catre colegii nostri din cadrul diviziie de cercetare MedLife, legate de faptul ca aceasta tulpina are sanse mari sa devina dominanta in urmatoarele saptamani. Consideram ca autoritatile ar trebui sa analizeze cu atentie aceste informatii si sa evaluezecu precautie eventualele decizii cu privire la relaxarea masurilor de siguranta pentru perioada urmatoare. În continuare vom sustine programul de secventiere, si vom analiza probe, nu atat pentru tulpina din Marea Britanie care pare sa devina dominanta caz in care anchetele epidemiologice devin inutile, cat pentru a sprijini autoritatile cu informatii noi legate de aparitia si transmiterea altor tulpini pe teritoriul Romaniei, cum ar fi cea sud africana, braziliana si nu numai”, a spus Mihai Marcu, presedinte si CEO MedLife, citat in comunicat.
“De altfel, inca de anul trecut ne-am exprimat acordul total si dezinteresat de a sprijini autoritatile statului prin extinderea programului de secventiere a virusului SARS-CoV-2, program pe care il derulam exclusiv din fonduri proprii. Pe aceasta cale tinem sa le multumim DSP-urilor din Bucuresti, Cluj, Valcea, Timisoara si celor din alte orase pentru ca au inteles miza acestui demers de monitorizare activa a virusului SARS Cov2, ne-au trimis probe in timp util si, in functie de rezultate, au actionat imediat, demarand anchete epidemiologice pentru a tine sub control raspandirea virusului”, a declarat Mihai Marcu.
Potrivit acestuia, Medlife este prima companie medicala privata din regiune care a secventiat cu specialisti romani si resurse proprii genomul virusului prin evaluarea a peste 400 de probe, respectiv 75% din totalul de probe secvetiate la nivelul Romaniei, oferind raspunsuri legate de originea tulpinei virusului SARS CoV-2 care circula pe teritoriul Romaniei, modalitatea de transmitere, eficienta pentru vaccinurile aprobate, contagiozitatea noilor tulpini si nu numai.
„Avem capacitatea si resursele necesare pentru a extinde programul de secventiere, astfel incat sa atingem 5% din totalul probelor pozitive prelucrate in cadrul Laboratoarelor MedLife. Conform recomandarilor Comisiei Europene, 5% este procentul minimum necesar de probe secventiate din totalul probelor pozitive, pentru a putea urmari dinamica raspandirii noilor tulpini, pentru a descoperi noi tulpini si, implicit, pentru a evalua eficienta vaccinurilor la acestea”, a spus Mihai Marcu.
Studiul de secventiere a virusului SARS-CoV-2, o initiativa sociala, va continua. Pana in prezent, au fost secventiate peste 400 de probe, toate rezultatele fiind raportate catre Directia de Sanatate Publica si Ministerul Sanatatii. La nivelul spitalelor publice, numarul probelor facute publice pana la 25 ianuarie este de 159 de probe, afirma reprezentantii MedLife.
Sistemul medical MedLife a demarat primul studiu de cercetare in luna aprilie 2020, fiind primul si cel mai amplu studiu din Europa Centrala si de Est privind gradul de imunizare naturala a populatiei pentru Covid 19. De la inceputul pandemiei si pana in prezent, MedLife a derulat 5 studii, oferind autoritatilor informatii importate cu privire la imunizarea naturala a populatiei, la nivel national si in focare specifice, evolutia in dinamica a anticorpilor impotriva COVID 19, originea virusului SARS-CoV-2 care circula pe teritoriul Romaniei; modalitatea de transmiterea sau prezenta altor tulpini.
În prezent, compania are in derulare studiul de secventiere a virusului prin care urmareste evolutia virusului si aparitia noilor tulpini, precum si un alt studiu cu privire la gradul de imunizare a populatiei post vaccin.