TIMISOARA. Prefectura Timis a avertizat Primaria Timisoara, precum si celelalte primarii din judet ca nu mai au voie sa taie copacii de pe domeniul public, fara un aviz dat de Agentia Regionala de Mediu.
Prefectul judetului Timis, Eugen Dogariu a atras atentia ca s-a modificat legea si ca nu mai este posibila taierea copacilor fara avizul inspectorilor de mediu.
”Au fost cateva discutii legate de taierile de arbori acolo unde au avut loc taieri de catre Primaria Timisoara. Toate primariile au fost sesizate asupra schimbarii legii. A fost introdus un nou aliniat in lege, care spune ca deciziile luate la nivelul primariilor de taiere a arborilor sanatosi aflate pe terenurile din zonele urbane se pune in aplicare in urma avizului eliberat de Agentia regionala de protectia mediului. Si taierile de cornorament sunt interzise, de asemenea, cu exceptia ramurilor uscate”, a explicat prefectul.
Potrivit acestuia, amenda pentru persoanele fizice care nu respecta aceasta lege este intre 20.000 si 40.000 de lei, iar pentru persoanele juridice, intre 40.000 si 70.000 de lei.
In replica, primarul Nicolae Robu a anuntat ca a plantat in Timisoara peste 3.000 de arbori in cei doi ani de mandat si a taiat de 30 de ori mai putin.
”Am plantat 30 de copaci, pentru fiecare arbore taiat”, a spus Robu.
Timisorenii s-au revoltat, anul trecut, cand mai multi copaci din Piata Libertatii au cazut sub drujbele angajatilor de la Primarie. Atunci, reprezentantii municipalitatii au spus ca acei copaci nu sunt sanatosi.