TIMISOARA. De la bugetul local au fost virati peste un milion de lei pentru Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes din Timisoara, pentru ca lupta cu coronavirusul sa dea rezultate, iar administratia locala a aprobat luni noi achizitii de echipamente. Aceeasi administratie cere insa sprijin si de la timisoreni pentru spitalul care vindeca pe banda rulanta infectatii cu coronavirus.
Primarul Nicolae Robu a anuntat pe pagina sa de Facebook ca numai saptamana trecuta au fost virati 1,2 milioane de lei prin dispozitia edilului, iar luni a aprobat noi achizitii de echipamente. Vineri, consilierii locali urmeaza sa valideze aceasta din urma decizie, prin vot.
Cu toate acestea, Nicolae Robu spune ca este nevoie de un efort comunitar, astfel ca cei care au posibilitatea sunt indemnati sa doneze.
”In contextul in care ne aflam, consideram ca se impune un efort comunitar, inclusiv in plan financiar, pentru a face fata provocarilor! Iata de ce, lansam un nou instrument de strangere de fonduri prin donatii. Cei interesati sa donati, sunteti rugati sa trimiteti un sms la numărul 8841, cu textul DONATIE”, a anuntat Robu.
Spitalul de Boli Infectioase ”Victor Babes” din Timisoara a fost, pana nu demult, cel mai vaduvit de alocarea de fonduri din bugetul local. In urma cu mai bine de doi ani, pe internet a aparut o imagine de groaza dintr-un salon aflat in renovare, care a devenit virala si a indignat o tara-ntreaga. Cam de pe atunci Primaria Timisoara, care are acest spital in administrare, a inceput sa se preocupe mai serios de alocarea de fonduri.
La Spitalul de Boli Infectioase din Timisoara s-au vindecat de coronavirus aproape 60 de persoane, cel mai mare numar din intreaga tara.