Opinia Timisoarei

BARFE: ‘Conclavul’ generalilor din IGPR a ales viitorul sef al Politiei Timis

In paralel cu conclavul cardinalilor de la Vatican, care s-a reunit pentru alegerea unui nou Papa, Inspectoratul General al Politiei Romane a sunat goarna pentru „conclavul” generalilor din MI, care a decis deja cine va conduce destinele Politiei Timis in urmatoarea perioada.

Comisia de examinare a avut o misiune extrem de dificila, in conditiile in care cei trei ofiteri care s-au inscris in concurs au avut CV-uri, sustineri si recomandari dintre cele mai solide.

In timp ce comisarul sef Sorin Munteanu, care detinea comanda interimara a IPJ Timis, a incearcat sa-si consolideze mandatul, comisarul sef Gheorghe Jurca, fost sef la Serviciul de Investigare a Fraudelor, si comisarul sef Nicolae Boia, seful Sectiei 3 Politie, s-au inscris in competitie din pozitia de outsideri, convinsi ca perioada „politiei politice”, adica a inspectorilor sefi numiti in cabinetele liderilor de partid, a cam apus.

Sursele noastre sub acoperire din organigrama Politiei Timis ne-au transmis ca toata suflarea cazona aflata pe strada, prin birouri sau in liberele neplatite a stat cu privirea atintita la culoarea fumului ce urma sa iasa pe cosul cladirii IGPR.

Astfel, in timp ce unii se asteaptau ca fumul de pe cos sa aiba culoarea rosie, si sa strige „habemus papa!”, altii n-au avut nici o indoiala ca fumul va avea un colorit galben-albastrui. in cele din urma, satisfactia a fost de partea categoriei de spectatori care si-a dorit de la „conclavul” MI un fum ca de la tigara electronica! Semn ca procesul de selectie a noului comandant, Sorin Munteanu, a fost unul extrem de transparent…

***

NOTA: Articolele din categoria BARFE sunt considerate ca facand parte din genul publicistic pamflet si trebuie tratate ca atare!

Exit mobile version