Printre adversarii tandemului de comisari Spataru – Cojan se numara chiar si actualul viceprimar, Dan Diaconu, care-si aminteste de perioada campaniei pentru alegerile locale din acest an, cand Politia Locala s-a transformat intr-un vituperant agent electoral pentru candidatul Adrian Orza si a incercat sa puna bete in rotile candidatului PNL.
Patru amenzi de cate 1000 de lei pentru instalarea corturilor electorale cu poza lui Robu, iar printre cei sanctionati s-a numarat si seful de campanie, Dan Diaconu. De altfel, aceste amenzi fac obiectul unor plangeri contraventionale aflate pe rolul Judecatoriei Timisoara, in dosarul nr. 14798/325/2012.
Un alt lider penelist care s-a lovit de vigilenta si intransigenta politistilor locali a fost Petru Ehegartner, care, in decembrie 2011, a avut surpriza ca masina sa personala sa fie ridicata de un echipaj format din politist local – lucrator ADP.
Politicianul a recunoscut parcarea nefericita, cu o roata pe trecerea de pietoni, a platit amenda si s-a urcat din nou la volan, dar nu a uitat inca umilinta statului la coada pentru a intra in posesia unui bun personal ridicat de pe domeniul public. in cazul unei intelegeri secrete, va putea tine Robu spatele tuturor contestatiilor venite de la membrii cu greutate a propriului partid?
***
NOTA: Articolele din categoria BARFE sunt considerate ca facand parte din genul publicistic pamflet si trebuie tratate ca atare!