TIMISOARA. Politehnica Timisoara este una dintre echipele care joaca in acest final de saptamana la turneul Final Four al campionatului national sub 19 ani de baschet feminin, in sala „CSS Ioan Valerian” din Targoviste.
Baschetbalistele pregatite de Dan Ionescu vor juca in prima intalnire a turneului impotriva lui CSM Ploiesti, principala favorita la castigarea titlului. Ploiestencele au terminat sezonul regulat pe prima pozitie, cu 10 victorii din tot atatea partide.
Politehnica Timisoara a incheiat sezonul regulat cu cinci victorii si tot atatea infrangeri. In partidele directe cu prahovencele, studentele timisorene au pierdut cu 81-49 meciul de acasa si 56-35 intalnirea din deplasare.
„Vrem sa ne intoarcem cu o medalie de la Targoviste. Totodata, nu trebuie sa uitam faptul ca plecam cu ultima sansa prin prisma clasamentului, dupa sezonul regulat. Suntem increzatori, fetele sunt increzatoare. Ar fi o premiera sa reusim o medalie. Doar prin prisma faptului ca am ajuns acolo este o performanta, un pas înainte. Acum doi ani am terminat pe locul 10, anul trecut pe locul 5, acum suntem in Final For. Ne dorim tot mai mult”, a spus Dan Ionescu, coordonatorul sectiei de baschet a Politehnicii Timisoara.
Politehnica va deschide Final Four-ul Cupei, sambata, de la ora 12:00, impotriva Ploiestiului, iar de la ora 14 este programat duelul dintre Sportul Stundetesc si Crisul Oradea.
Duminica, de la ora 11 este programata finala mica, iar de la ora 13 se va juca partida pentru aurul national.