Mai multi tineri s-au luat la bataie pe strada, in cartierul Cantemir din Iasi. Cei implicati s-au batut cu bate si cutite, incidentul avand loc sambata seara, in jurul orei 23.30.
Pentru a aplana conflixtul, a fost necesara interventia mascatilor de la o firma de paza.
Mai multe echipaje ale serviciului judetean de ambulanta Iasi au acordat primul ajutor unor persoane taiate cu cutitul. Tarziu, cand conflictul era deja stins a aparut si politia.
Locuitorii din Cantemir sustin ca asemenea conflicte au loc foarte des in acest cartier, iar prezenta politiei este ca si inexistenta in astfel de situatii.
Tinerii nu au fost inca identificati. Politia a deschis o ancheta.
Tudor Ciuhodaru, medic la spitalul de urgenta Iasi, a declarat: „Mai multe persoane care au fost agresate au ajuns in aceasta noapte (sambata, n.r.) la spitalul de urgenta. Starea de sanatate a acestor pacienti nu pune mari probleme din punct de vedere al functiilor vitale. Ei sunt in continuare monitorizati„.
„Conflictele de acest gen nu sunt o situatie izolata in contextul unui weekend. in Iasi, aproape ca nu exista sfarsit de saptamana in care sa nu ajunga aproximativ 4-5 pacienti la spital, in urma conflictelor, in special pe fondul consumului de alcool„, a mai spus Ciuhodaru.