Printre cei care sunt propusi pentru remaniere s-ar afla:
-► Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe
-► Valeriu Tabara, ministrul Agriculturii
-► Valerian Vreme, ministrul Comunicatiilor
-► Gheorghe Ialomitianu, ministrul Finantelor
Alte surse il indica pe lista remanierii pe ministrul Administratiei si Internelor, Traian Igas.
Inlocuitorii celor remaniati ar urma sa fie Gabriel Oprea, la Interne, Bogdan Dragoi, la Finante, Cristi Diaconescu, la Externe si Adrian Radulescu, la Agricultura.
Potrivit Hotnews, pana acum, remanierea a fost amanata pe fondul pretentiilor celor din UNPR
Lui Teodor Baconschi i se reproseaza, in principal, esecul aderarii Romaniei la Spatiul Schengen. Un posibil inlocuitor al acestuia ar putea fi Cristian Diaconescu, care a mai ocupat aceasta functie in perioada 2008-2009. In prezent, el este presedinte de onoare al UNPR si vicepresedinte al Senatului – calitate in care tocmai a efectuat o vizita oficiala in SUA, in perioada 25-30 septembrie.
De asemenea, in locul lui Valeriu Tabara, in functia de ministru al Agriculturii, sunt luate in calcul mai multe nume: deputatul PDL de Neamt Adrian Radulescu (fost secretar de stat), presedintele Comisiei de Agricultura din Camera Deputatilor, Stelian Fuia (PDL) si Valeriu Steriu, purtator de cuvant al grupurilor parlamentare UNPR din Camera Deputatilor si Senat.
Steriu are sanse foarte putine sa fie numit in locul lui Tabara, in conditiile in care UNPR va primi ministerul Afacerilor Externe.
La Finante, in locul lui Ialomitianu, democrat-liberalii analizeaza posibilitatea propunerii unei persoane neimplicate politic, un finantist, astfel ca premierul Emil Boc este in cautarea unui tehnocrat potrivit.
Democrat liberalii vor discuta despre aceste propuneri si cu ceilalti colegi din coalitie, UDMR-ul, in prima sedinta care va avea loc martea viitoare, pe 11 octombrie.
In aceasta saptamana este foarte putin probabil sa se anunte public o decizie in privinta remanierii guvernamentale, din cauza programului incarcat al premierului Emil Boc. Miercuri, el are sedinta de Guvern, iar apoi pleaca la Timisoara, pentru o intalnire cu conducerea PDL. Acolo s-ar putea discuta detalii despre aceasta remaniere. In plus, PDL nu poate face acest anunt fara sa se consulte in cadrul coalitiei.