TIMISOARA. Intamplare aproape comica la Timisoara in aceasta dimineata! Dupa ce a anuntat ca i s-a furat masina, un barbat a fost descoperit de oamenii legii in trafic tocmai la bordul autoturismului sau. A incercat sa fuga de oamenii legii, dar a fost blocat pe bulevardul Eroilor de la Tisa.
Totul se intampla in jurul orei 4.00 dimineata. Timisoreanul de 36 de ani anunta la 112 ca i s-a furat masina. Imediat politistii s-au mobilizat si au pornit in cautarea autoturismului.
L-au observat dupa doua ore in trafic pe bulevardul Eroilor de la Tisa si i-au facut semn soferului sa opreasca. Cum acesta a calcat pedala de acceleratie si a incercat sa fuga, agentii s-au luat dupa el si l-au blocat.
Cand conducatorul auto a coborat, acestia aveau sa afle cu uimire ca la volan era tocmai cel care reclamase furtul masinii.
Omul era baut zdravan si le-a spus politistilor ca uitase unde isi parcase autoturismul.
La verificarea cu aparatul etilotest, agentii aveau sa constate o valoare de 0,62 mg/l alcool pur in aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Aceasta a urcat la 0,80.
Soferul s-a ales cu dosar penal.