Opinia Timisoarei

Bebelusul femeii cu gripa porcina de la Timisoara a murit dupa operatia de cezariana prin care medicii au incercat sa-l salveze

UPDATE:  Starea femeii de 31 de ani, diagnosticata cu gripa porcina,
care a suferit astazi doua interventii: una de cezariana si alta pentru
schimbarea plamanului artificial, este acum stabila.

In cursul diminetii, medici de la Maternitatea Bega au intervenit printr-o operatie cezariana si au incercat sa salveze bebelusul pe care tanara il purta in pantece de 27 de saptamani. Sansele de supravietuire ale micutului erau minime si, din nefericire, in drum spre sectia de Nou Nascuti, bebelusul s-a stins in ambulanta. Avea doar 800 de grame si, din pricina problemelor grave de sanatate ale mamei, acesta putea fi sever afectat.

Apoi, doctorii de la Spitalul Judetean Timisoara i-au facut inca o operatie pentru inlocuirea plamanului artificial pe care i-l implantasera in urma cu mai bine de o saptamana, dupa o grava insuficienta respiratorie cauzata de virusul AH1N1, pe care il contractase.
Interventia de astazi a decurs fara incidente si, daca initial medicii au vrut doar sa ii inlocuiasca niste valve, s-au vazut nevoiti sa i-l schimbe complet, deoarece dispozitivul fusese compromis de prezenta unor lichide.
Asadar, doctorii i-au pus un nou plaman artificial si au internat-o inapoi la Sectia de Terapie Intensiva, unde este supravegheata permanent.

Operatia de cezariana s-a facut practic pentru salvarea femeii. Copilul prezenta riscuri enorme, dat fiind faptul ca mama a fost tratata cu antibiotice. In plus, in timpul investigatiilor de specialitate a fost supusa si unor iradieri la RMN si computer tomograf, iar fatul putea fi afectat„, a declarat Liana Dacilescu, purtator de cuvant Spitalul Judetean Timisoara.

Medicii sunt in continuare rezervati in privinta evolutiei starii de sanatate a tinerei. Deocamdata, aceasta este stabila, dar „incerta”.

__________________________

TIMISOARA. Tragedie la Timisoara. Incercarile disperate ale medicilor de a salva bebelusul tinerei insarcinate si diagnosticate cu gripa porcina n-au avut sorti de izbanda. Doctorii au supus-o pe femeia de 31 de ani unei operatii de cezariana. Copilul insa nu a supravietuit.

Medicii incearca din rasputeri sa salveze mama.

Este un caz foarte complicat, putem vorbi chiar despre o premiera in sensul negativ cuvantului. Medicii se straduiesc acum sa salveze viata pacientei”, a declarat Ciprian Bogdan, director Spitalul Judetean Timisoara.

Tanara care avea diagnosticul de gripa noua, avand virusul AH1N1, era insarcinata in 27 de saptamani. Medicii au amanat cat au putut operatia de cezariana pentru ca atat mama, cat si fatul sa se intremeze si sa poata suporta o asemenea interventie. In aceasta dimineata, la Spitalul Judetean Timisoara, specialisti de la Maternitatea Bega au venit sa o opereze, deoarece femeia nu era transportabila.

Micutul, care avea doar 800 de grame,  a fost preluat imediat de o ambulanta care avea sa-l duca la Maternitatea Bega la Sectia de Nou Nascuti pentru a fi supravegheat  de doctori. Din nefericire, pe drum, bebelusul a facut de mai multe ori stop cardiac, iar in ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, acesta a murit.

Mama micutului, aflata in continuare in stare grava, este inca in operatie la Spitalul Judetean, Doctorii ii schimba valvele de la plamanul artificial pe care i l-au implantat in urma cu o saptamana din pricina unei insuficiente respiratorii provocata de gripa porcina. Doctorii sunt rezervati cu privire la sansele ei de supravietuire.

Nou-nascutului i se va face autopsia care va stabili daca bebelusul contractase  si el sau nu virusul gripei porcine.

Va reamintim, tanara de 31 de ani a fost internata initial la Spitalul de Boli Infectioase ”Victor Babes” din Timisoara. Pentru ca era in stare grava si nu putea fi transportata,  acolo i s-a montat un plaman artificial, apoi a fost transportata la sectia ATI a Spitalului Judetean din Timisoara.
Se pare ca virusul gripei porcine, AH1N1, a fost contractat de femeie din mediul inconjurator din pricina imunitatii scazute a organismului din timpul sarcinii.

CITESTE SI: Tanara insarcinata, cu gripa porcina confirmata, internata la Spitalul Judetean Timisoara. Femeia este in stare grava

Video-ul nu poate fi incarcat.
Exit mobile version