Nicio zi fara vesti proaste in Romania, mai ales pentru soferi. Miercuri, Lukoil anunta ca scumpeste benzina, joi a anuntat Petrom, iar o zi mai tarziu a venit randul Rompetrol sa strice atmosfera de primavara.
In ultimele trei zile, cei mai importanti benzinari de la noi din tara au majorat preturile. Ieri, Rompetrol a crescut costul benzinei cu 16 bani pe litru, dupa ce Petrom luase o asemenea decizie cu doar o zi in urma, cand scumpise cu 12 bani litrul, iar Lukoil cu doua zile in urma crescuse cu 3 bani pretul benzinei Euro Luk 95.
Daca facem o retrospectiva a evolutiei pretului benzinei riscam sa albim instant la aflarea rezultatului: din ianuarie 2009 pana acum, conform wall-street.ro, carburantii s-au scumpit cu… 93 la suta!