Totul a pornit de la traversarea de catre grupul de biciclisti a drumului european 70 care leaga Timisoara de Moravita de catre grupul de biciclisti. Ocupantii masinii sustin ca ciclistii au intrat in sosea fara sa se asigure si le-au taiat calea, iar biciclistii pretind ca au mers regulamentar.
Unul dintre biciclisti povesteste ca a plecat cu prietenii sai sambata dimineata pana la Cebza. Seara, la intoarcere, la cativa km de Timisoara, pe cand ieseau de pe drumul spre Parta, au patruns pe soseaua principala asigurandu-se ca masinile aflate in trafic sunt indeajuns de departe.
„Am ramas in urma eu, inca doi ciclisti si doua cicliste. Asteptam sa intram din directia Parta catre Timisoara pe sosea – se vedeau doar in departare niste masini asa ca ne-am bagat – cand am trecut eu se apropia cu viteza foarte mare o masina, am franat si am lasat-o sa treaca! Raspunsul lor: au oprit in fata, ne-au blocat trecerea in masina erau 6: 4 baieti si 2 fete, 1 fata la volan, se pare ca erau beti. Au inceput direct sa dea in primul ciclist intalnit, a cazut de pe bicicleta, am alergat sa il apar pe colegul meu la care toti 4 au inceput sa dea in mine pana m-au pus la pamant si au continuat sa dea si atunci cu piciorul direct in fata. Vreau sa spun ca am multe lovituri care le-a suportat casca care acum este fisurata. Ceilalti ciclisti care ne asteptau mai in fata au intervenit dupa ce si-au dat seama ca se intampla ceva si au blocat masina pana a venit politia. Celalat ciclist care era langa mine si coegul agresat s-a uitat la noi cum eram calcati in picioare – la propriu!„, a declarat tanarul.
In urma bataii, baiatul si inca un coleg de-al sau au fost preluati de ambulanta si transportati la urgente la Spitalul Judetean, apoi la Clinica de Maxilo-Faciale si la Victor Babes.
„Am o fisura la piramida nazala, practic ochelarii de ciclism mi-au intrat partial in nas, am contuzii in mai multe locuri si rani la cot si fata . La picior am o entorsa, probabil din cadere. La 3 noaptea am ajuns si eu acasa dupa ce m-au plimbat cu ambulanta si apoi cu taxi pe la 3 spitale„, a precizat unul dintre biciclisti.
Medicii de la ambulanta spun ca i-au acordat ingrijiri tanarului care era mai grav aseara in jurul orei 22.00 la Urgente la Spitalul Judetean Timisoara, iar apoi l-au trimis la Clinica de Maxilo-Faciale pentru investigatii suplimentare, deoarece avea rani la nivelul la capului.
In timpul incaierarii, unul din grupul de biciclisti a sunat la numarul de urgenta 112 ca sa ceara ajutor. La fata locului a mers imediat un echipaj al Politiei Rurale Peciu Nou. Politistii i-au identificat pe toti cei implicati. Niciunul insa nu a vrut sa depuna plangere pe loc.
„Aseara la ora 20.10 s-a inregistrat un apel la 112. Unul dintre biciclisti a spus ca a avut loc o altercatie verbala si fizica intre ocupantii unui autoturism si cativa ciclisti. Imediat la fata locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Sectiei de Politie Rurala Peciu Nou. Partile se acuzau reciproc, fiecare sustinea ca partea cealalta a sarit la bataie. Politistii i-au identificat pe toti cei implicati, patru barbati si doua tinere, toti ocupanti ai unui autoturism, si 12 biciclisti. Niciuna dintre parti nu a vrut sa depuna plangere, astfel ca politistii au incheiat procesul verbal si le-au adus la cunostinta termenul legal de doua luni in care pot depune reclamatie. Doi dintre biciclisti au fost preluati de ambulanta„, a declarat pentru www.opiniatimisoarei.ro Mirela Draghicioiu, purtator de cuvant al IPJ Timis.
Practic, altercatia a pornit de la faptul ca cei din autoturism sustineau ca biciclistii le-au taiat calea la intrarea pe sosea dinspre Parta, fara sa se asigure, iar ciclistii spun ca au traversat regulamentar si sunt nevinovati.
Tanarul care a suferit mai multe rani spune ca isi va scoate certificat medico-legal si va depune plangere penala impotriva batausilor.