De la Ana la Caiafa sunt trimisi atat investitorii, cat si primarii, atunci cand vine vorba de punerea in practica a unui proiect finantat pe bani europeni. Cu totii spun ca simt lipsa unui minister care sa ii ajute sa obtina mai usor banii necesari. Mai multi primari din Timis, dar si investitori privati spun la unison ca risca sau au fost la doar un pas de a pierde intreaga finantare din cauza birocratiei si a lipsei banilor.
„Nu neaparat cofinantarile sunt problema pentru ca aceste cofinantari sunt destul de mici pentru primarii. Problema e sa ai bani sa platesti executantul. Aceasta pentru ca primesti un avans, dar ultima transa o primesti abia la final. Cam 20% din proiect trebuie sa il sustina primaria„, a declarat Alin Nica, primarul din localitatea Dudestii Noi. La Dudestii Noi, primaria a avut in plan construirea unui aqua-park, insa intregul proiect a fost inghetat, iar acum primarul cauta alte solutii pentru construirea parcului.
„Aquaparkul este un proiect eligibil, insa fara finantare. Aceasta pentru ca nu avem un mecanism unitar de implementare a proiectelor. Nu mai sunt bani pentru a finanta proiectele, aceasta este realitatea. In acest caz noi ne indreptam spre o alta alternativa, parteneriatul public privat„, a mai spus Nica. Ioan Lihoni, primarul din comuna Bethausen spune ca simte lipsa banilor si ca se vede nevoit sa faca imprumuturi bancare pentru a putea demara un proiect important pentru comuna pe care o conduce.
„Nu sunt bani, asta e realitatea! Ne vedem nevoiti sa apelam la fondul de garantare de la CEC. Trebuie sa imprumutam 500.000 de euro ca sa demaram proiectul. Avem castigat un proiect pe Masura 3.2.2. pentru apa si canal in Bethausen, Leucusesti si Cladova, asfalt la Cliciova si Nevrincea, reabilitare de camin cultural la Leucusesti si after-school tot la Leucusesti. Valoarea totala a acestui proiect este de 2,5 milioane de euro. Ne dam din colt in colt sa obtinem imprumuturi. Betheusen este dezavantajat pentru ca suntem mai departe de Timisoara si nu suntem asa dezvoltati cum e Ghiroda de exemplu„, a declarat Ioan Lihoni.
Tot la Bethausen a mai fost atras un proiect pentru construirea unui infocentru turistic, insa bani nu sunt nici pentru acesta. La fel ca la primul proiect, primarul Ioan Lihoni se vede nevoit sa intinda mana bancii pentru a lua un imprumut. Lihoni spune ca este constient ca nici Consiliul Judetean nu are de unde sa suporte sume atat de mari pentru a ajuta comunele, insa un minister de resort este binevenit. Aceeasi idee este sustinuta si de Virgil Bunescu, un investitor privat din Giarmata.
„Avem mai nou un minister al fondurilor europene, insa nu e ceea ce trebuie. Un minister care sa ne ajute sa ne descurcam cu banii este binevenit„, a declarat Bunescu. Acesta a castigat un proiect european pentru dezvoltarea unei mori in comuna Giarmata si abia acum, dupa aproximativ doi ani spera sa reuseasca sa il puna in practica.
„Am atras bani europeni pentru modernizarea unei mori. Totul e bine si frumos pana la cofinantare. Am si nimerit prost, pe fondul de criza, iar bancile ne tot amana. Probabil ca peste o saptamana vom semna cu banca imprumutul sa pot sa platesc constructorii care deocamdata s-au apucat de lucrare pe promisiuni„, a declarat Bunescu.Valoarea proiectului pentru modernizarea morii din Giarmata este in valoare totala de 1,9 milioane de euro. „Daca se vrea dezvoltare e nevoie si de sprijin”, a concluzionat Bunescu.
Criza economica este de vina pentru lipsa banilor pentru implementarea proiectelor, spun la unison primarii si investitorii care se vad nevoiti sa gaseasca alte solutii pentru finantarea proiectelor. Autoritatile sunt constiente de aceasta problema arzatoare si tocmai de aceea au infiintat fondul de garantare. Cu alte cuvinte, cei care doresc sprijin pentru cofinantari pot solicita sprijinul CEC Bank, singura banca ce poate acorda credite in conditii avantajoase pentru cofinantari de proiecte.