Boala arteriala periferica (BAP) este o maladie grava. Arterele se ingusteaza din cauza arterosclerozei – acumularea de colesterol in peretele vascular. Asa se ajunge la slaba oxigenare a tesuturilor cu sange oxigenat, in origare zona a corpului.
Florin Stanciu, de 66 de ani, este unul dintre cei aproape 60 de pacienti internati in Clinica de Chirurgie Vasculara a Spitalului Judetean, din cauza complicatiilor create de aceasta boala. Spune ca nu a avut o viata grea sau dezordonata. A fost functionar şi nu s-a prea omorat cu efortul fizic. In schimb a fumat mult, timp de 40 de ani. Pentru el, semnalul de alarma l-au constituit durerile atroce de picioare.
“Am ajuns sa nu ma mai pot deplasa mai mult de 20…30 de metri, din cauza durerilor. Acum, dupa operatie, ma simt bine, dar mi-a fost foarte rau inainte. Cred ca fumatul a fost de vina … nu ar fi trbuit sa fumez atat” spune el.
Din pacate, multi alti bolnavi nu prezinta niciun semn care sa-i avertizeze asupra gravitatii maladiei arteriale periferice.
“Oamenii trebuie sensibilizati şi avertizati asupra acestei boli. E o boala care nu doare, dar poate avea consecinte devastatoare” considera Mihai Ionac, seful Clinicii de Chirurgie Vasculara din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta din Timisoara.
Concret, netratata la timp, boala arteriala periferica poate duce la accident vascular cerebral, infarct sau cangrena la nivelul membrelor inferioare (mai ales cand pacientrul are si diabet) care sa necesite amputarea piciorului afectat.
Statisticele sunt sumbre: 15% dintre persoanele de peste 45 de ani sufera de boala arteriala periferica, iar 60% dintre bolnavi prezinta ingustari ale arterelor care iriga inima sau creierul, iar amputatia majora de membru are o mortalitate de 50% la doi ani de la eveniment. Doar 10% dintre pacienti au dureri la nivelul membrelor, care pot constitui semnale de alarma. La ceilalti, boala evolueaza tacut.
Semnale de alarma in cazul bolii arteriale periferice. Medicii au pus la punct un chestionar cu 5 intrebari:
• Aveti peste 45 de ani?
• Aveti hipertensiune arteriala
• Aveti colesterolul marit?
• Fumati?
• Aveti diabet?
• Aveti rude care au suferit de boli cardiovasculare?
Daca ati raspuns afirmativ la cel putin doua dintre aceste intrebari, e necesar sa faceti un control amanuntit, pentru ca faceti parte din populatia cu risc de prezenta a bolii.
La Spitalul Judetean din Timisoara demareaza, din 22 mai, un program gratuit de screening pentru persoanele cu risc de a dezvolta boala arteriala periferica. La el participa 20 de cadre medicale, pe baza de voluntariat. Programul de screening cuprinde o consultatie de chirurgie vasculara, test Doppler pentru boala arteriala periferica, masurarea tensiunii arteriale si a ritmului inimii, teste sanguine pentru colesterol, lipide, glicemie, uree si creatinina si ecografie Doppler carotidiana și aortica.
Programarile pentru inscrierea in acest program de depistare a bolii arteriale periferice se fac la telefon 0745.30.80.86